Company: Altele
Created by: federica.masante
Number of Blossarys: 31
English (EN)- Romanian (RO)
- Russian (RU)
- Spanish, Latin American (XL)
- Macedonian (MK)
- Indonesian (ID)
- Hindi (HI)
-
- Italian (IT)
- Serbian (SR)
- Spanish (ES)
- Czech (CS)
- Hungarian (HU)
- Arabic (AR)
- French (FR)
- Turkish (TR)
- Greek (EL)
- Dutch (NL)
- Bulgarian (BG)
- Estonian (ET)
- Korean (KO)
- Swedish (SV)
- English, UK (UE)
- Chinese, Hong Kong (ZH)
- Slovak (SK)
- Lithuanian (LT)
- Norwegian Bokmål (NO)
- Thai (TH)
- Portuguese, Brazilian (PB)
- Danish (DA)
- Polish (PL)
- Japanese (JA)
- Chinese, Simplified (ZS)
- Chinese, Traditional (ZT)
- Romanian (RO)
- Russian (RU)
- Spanish, Latin American (XL)
- Macedonian (MK)
- Indonesian (ID)
- Hindi (HI)
-
- Italian (IT)
- Serbian (SR)
- Spanish (ES)
- Czech (CS)
- Hungarian (HU)
- Arabic (AR)
- French (FR)
- Turkish (TR)
- Greek (EL)
- Dutch (NL)
- Bulgarian (BG)
- Estonian (ET)
- Korean (KO)
- Swedish (SV)
- English, UK (UE)
- Chinese, Hong Kong (ZH)
- Slovak (SK)
- Lithuanian (LT)
- Norwegian Bokmål (NO)
- Thai (TH)
- Portuguese, Brazilian (PB)
- Danish (DA)
- Polish (PL)
- Japanese (JA)
- Chinese, Simplified (ZS)
- Chinese, Traditional (ZT)
Termen aparţinând lui Stuart Hall folosit pentru a vorbi despre câteva ,,momente\" legate dar diferite din procesele de comunicare în masă - producerea, circularea, distribuirea/consumarea şi reproducerea.
Термин Стјуарта Хола за неколико повезаних, али препознатљивих "момената" у процесима масовне комуникације - производња, промет, дистрибуција/потрошња и репродукција.
În limbajul comun, acest termen se referă la ceva care atinge sau care se învecinează cu altceva; unii semiologi îl folosesc pentru a vorbi despre ceva care face parte din altceva sau din acelaşi domeniu.
U običnoj upotrebi, ovaj termin se odnosi na nešto što dodiruje ili se graniči sa nečim drugim; neki semiotičani ga koriste da označe nešto što je u određenom smislu deo nečeg drugog (ili je deo istog domena kao nešto drugo).
Termen aparţinând lui Levi-Strauss folosit pentru asimilarea unor materiale la îndemână (contribuind astfel la construirea propriei identităţi ale unei persoane). Folosit pentru a se referi la practica unor autori de a adopta şi de a adapta semne din alte texte.
Termin Levi Strosa koji se odnosi na prihvatanje prethodno stvorenih dostupnih materijala i koji u tom procesu utiču na građenje identiteta. Termin se široko koristi da označi intertekstualne prakse usvajanja i prilagođavanja znakova iz drugih tekstova.
În versiunea cele mai extreme 'ipoteza Sapir-Whorf' poate fi descrisă ca privind două asociate principiile: determinismul lingvistice şi relativism lingvistice. Aplicarea aceste două principii, teza Whorfian este că oamenii care vorbesc limbi diferite percep şi cred că despre lume destul de diferit, worldviews lor fiind în formă sau determinată de limba culturii (o noţiune respins de determinists sociale). Critici notă că nu putem face deducții despre diferenţele în viziune asupra lumii exclusiv în funcție de diferențele de în structura lingvistică.
U najekstermnijem smislu, "Sapir-Vorfpva hipoteza" se može opisati kao povezivanje dva principa - lingvistički determinizam i lingvistički relativizam. Primenom ova dva principa Vorfova ideja je da ljudi koji govore različite jezike shvataju i razmišljaju o svetu različito, jer su njihovi pogledi na svet oblikovani ili određeni jezikom kulture (ideja koju odbijaju društveni deterministi). Kritičari smatraju da se ne može reći da postoje različiti pogledi na svet samo na bazi razlika u jezičkoj strukturi.
Pentru Saussure limbă a fost un sistem relaţional de "valori". a distinge valoarea de un semn de semnificaţie sau sensul referenţială sale. a semn nu are o valoare 'absolut' în sine - valoarea sa este dependentă de relațiile cu alte semne în cadrul sistemului signifying ca un întreg. Cuvinte în diferite limbi pot avea sensuri referenţială echivalente dar valori diferite deoarece ele aparțin reţele diferite asociaţii.
Za Sosira, jezik je predstavljao odnosni sistem "vrednosti". On je razlikovao vrednost znaka od njegovog značenja. Znak nema "apsolutnu" vrednost sam po sebi - njegova vrednost zavisi od odnosa sa drugim znakovima unutar značenjskog sistema kao celine. Reči u različitim jezicima mogu da imaju ekvivalentna referentna značenja ali različite vrednosti jer pripadaju različitim mrežama asocijacija.
Vag, termenul se referă la atribuirea de valoare, dar este, de asemenea, folosit în special pentru a se referi la atribuirea acestuia la membrii de opoziţii binare semantice, în cazul în care un sequiter şi său semnificat este nemarcate (şi pozitiv urmărindu) în timp ce cealaltă este marcat (şi valorificat negativ).
Termin se uopšteno odnosi na dodeljivanje vrednosti, ali se takođe odnosi na dodeljivanje vrednosti članovima binarnih semantičkih suprotnosti, gde jedan označitelj i njegovo označeno nisu markirani (odnosno pozitivno su vrednovani) dok su drugi markirani (ili negativno vrednovani).
Structuralists cum ar fi Lévi-Strauss susţine că există o structură mentale universal bazate pe anumite opoziţii binare fundamentale. Această structură este transformat în universal modele structurale în culturii umane prin universal categorii lingvistice.
Strukturalisti, kao što je Levi-Stros, smatraju da postoji univerzalna mentalna struktura koja se zasniva na određenim osnovnim binarnim suprotnostima. Struktura se transformiše u univerzalne strukturne obrasce u ljudskoj kutluri putem univerzalnih lingvisičkih kategorija.
Un model triadice a semnului se bazează pe o divizie a semnului în trei elemente constitutive necesare. Peirce model de semnul este un model triadice.
Trijadski model znaka se zasniva na podeli znaka na tri neophodna sastavna dela. Pirsov model je trijadski model.
Am devenit atât de folosit pentru convențiile familiar în utilizarea nostru de zi cu zi a diferitelor medii că codurile implicate adesea par 'transparent' şi mediu şi se pare neutru. Mediu este caracterizat de instrumentist ca pur un mijloc pentru un scop de gândire, atunci când textul este considerată ca fiind un "reflecţie", o reprezentare',' sau o 'expresie'. Statutul de textul ca text - sa 'textualitate' şi semnificație - este minimizată. Commonsense ne spune că este semnificat nemijlocită şi sequiter este "transparentă" şi pur denotative, ca atunci când am interpreta televiziune sau fotografie ca 'o fereastră pe world'.
Poznate konvencije svakodnevne upotrebe medijuma dovode do toga da se dati kodovi čine "transparentnim" a medijum "prirodnim". Ovaj medijum se od strane instrumentalista smatra za sredstvo za postizanje cilja, gde se tekst smatra za "odraz", "predstavljanje" ili "izraz". Status teksta kao teksta - tekstualnost i materijalnost - je sveden na najmanju meru. Zdravorazumski se smatra da je označeno neposredno i da je označitelj "transparentan" i čisto denotativan, kao kada se televizija ili fotografija smatraju za "prozore u svet".
Trimiterile de zi cu zi la comunicare se bazează pe un model "transport", în care un expeditor',' 'transmite' un 'mesaj' la un receptor"" - o formulă care reduce sensul de "conţinut" (livrate ca o parcelă) şi care tinde să sprijine fallacy intenţionate. Aceasta este, de asemenea, baza de Shannon şi Weaver lui bine-cunoscut model de comunicare, ceea ce face nici o indemnizație pentru importanţa de contextul social.
Uobičajena upotreba pojma komunikacije se zasniva na modelu prenosa u kojem "pošiljalac" "prenosi" "poruku" "primaocu" - formula koja redukuje značenje na "sadržaj" (tretirajući ga kao paket koji se dostavlja) i samim tim podstiče namerne zablude. Ovo je takođe osnova dobro moznatog modela komunikacije Šenona i Vejvera koji ne uzima u obzir značaj društvenog konteksta.
La Stuart Hall, acesta este un cod ideologic, in care decodorul partajeaza deplin codul textului şi acceptă şi reproduce interepretarea favorita (o interpretare care poate sa nu fie rezultatul unei intentii constiente, din partea autorului/autorilor) - într-o astfel de atitudine, codul textual pare "natural" şi "transparent".
Prema Stjuartu Holu, dominantan kod je ideološki kod gde "dekoder" (čitalac) u potpunosti deli tekstualni kod i prihvata željeni efekat čitanja, tako da se tekstualni kod čini "prirodan" i "transparentan".
Un model dyadic a semnului se bazează pe o divizie a semnului în două elemente constitutive necesare. Modelul Saussure a semnului este un model dyadic (Reţineţi că Saussure a insistat că o astfel de divizare a fost pur analitic).
Dijadski model znaka se bazira na podela znaka na dva neophodna sastavna dela. Sosirov modela znaka je dijadski, ali je on smatrao da je takva podela čisto analitička.
Acestea sunt codurile textuale care reprezinta realitatea. Cu cei care sunt percepute ca "realist" (în special în film şi televiziune) rutină experienţă sunt ca în cazul în care acestea au fost inregistrari sau reproduceri directă a realităţii, nu ca reprezentări sub formă de coduri.
To su tekstualni kodovi koji predstavljaju stvarnost. Oni koji se smatraju "stvarnim" (posebno na filmu i televiziji) se uobičajeno doživljavaju kao beleženja ili diretkne reprodukcije stvarnosti, pre nego predstavljanja u vidu kodova.
În utilizarea generală, acest termen se referă la descrierea unui lucru în orice mediu sub forma unui text. Totuşi, precum dicționarele standard ne reamintesc, o reprezentare este acronimul pentru un lucru sau reprezintă altceva - care este desigur ceea ce semioticienii numesc un semn. Semiotica pune în prim plan şi problematizează procesul de reprezentare.
U opštoj upotrebi, predstavljanje je opis nečega kroz medijum. Predstavljanje je uvek nešto što stoji umesto nečeg drugog, što semiotičari nazivaju znakom. Semiotičari se bave problematikom procesa predstavljanja.
Termenul "relativism" este frecvent fie un termen de abuz utilizate de critici de constructivism (în special realişti, pentru care se poate referi la orice atitudine epistemologică decât realism) sau de către constructivists înşişi referitoare la o poziţie prin care "merge nimic" cu care nu doresc să fie asociate. Critici relativismul asociat cu un extreme idealism sau nihilism nega existenta unei lumi reale materiale - care nu implică neapărat. Deoarece câteva teoreticienii alege să cataloghează relativişti este dificil de a defini termenul adecvat. o caracterizare este ca poziţia că există numeroase versiuni alternative de realitate, care pot fi evaluate numai în raport cu fiecare alte şi nu în legătură cu orice "absolută", fixe şi universal adevărul, realitatea, sensul, cunoştinţe sau certitudine.
Termin relativizam se često zloupotrebljava od strane kritičara konstruktivizma (pre svega realista, za koje on označava bilo koji epistemološki stav koji nije realizam) ili od strane samih konstruktivista koji ga koriste da označe stav gde "sve može da bude" i sa kojim oni ne žele da budu povezani. Kritičari povezuju relativizam sa ekstremnim idealizmom ili nihilizmom koji poriče postojanje realnog materijalnog sveta, što ne mora da bude slučaj. S obzirom da malo teoretičara žele da se nazivaju relativistima, teško je adekvatno definisati termin. Jedan način da se definiše je kao stav da postoji više alternativnih verzija realnosti koji mogu da se procenjuju u odnosu jedna prema drugoj a ne u odnosu prema nekom "apsolutu", stalnoj ili univerzalnoj istini, stvarnosti, smislu, znanju ili izvesnosti.
Acesta este un termen adoptat din Althusserian Marxism, în cazul în care se referă la independenţa relativă "suprastructurii" din societate (inclusiv ideologia) la (sau economice tehnico-economice) "bază" (în contrast cu poziţia Ortodoxă marxist că acesta determină fostul - o poziţie similară cu cea a determinismul tehnologic).
Termin usvojen od strane Altuserovog marksizma, koji se odnosi na relativnu nezavisnost "nadstrukture" društva (uključujući ideologiju) od ekonomske (ili tehnološko-ekonomske) "osnove" (što je suprotno tradicionalnom marksističkom stavu da ovo drugo određuje prvo, što je stav sličan tehnološkom determinizmu).
Reify (sau "hypostasize") este de a "thingify": tratarea un relativ abstracte semnificat ca în cazul în care ar fi fost un lucru unic, delimitată, nediferenţiat, fixe şi neschimbătoare, natura esenţiale care ar putea fi luate pentru acordate (a se vedea Essentialism).
Opredmetiti nešto znači smatrati da je relativno apstraktno označeno u stvari jedinstvena, ograničena, nediferencirana, stalna i nepromenjiva stvar, a da se njegova esencijalna priroda može uzeti zdravo za gotovo (vidi esencijalizam).
Acest termen a fost folosit cu referire la presupunerea că acesta a) este o condiţie necesară a unui semn că semnificantului are un referent (în special, un obiect material în lume) sau b) că sensul de un semn se află exclusiv în său referent.
Ovaj termin se koristi na pretpostavku da a) je neophodan uslov znaka da označitelj ima referencu (a posebno, materijalan objekat u svetu) ili b) značenje znaka se nalazi samo u referenci.
Care este "definitia semnului". In modelul triadic al semnului emis de Peirce, acesta este numit "obiectul". In modelul diadic al semnului emis de Saussure, un referent din lume nu este definit in mod explicit-numai semnificatul-un concept care poate sa se refere sau nu la un obicet din lume în lume nu este explicit recomandate - numai semnificat - un concept care poate sau nu se poate referi la un obiect din lume.
Ono što znak obeležava. U Pirsovom trijadskom modelu znaka, to se naziva objekat. U Sosirovom dijadskom modelu znaka, referenca ne mora da postoji u svetu - samo označeno, što je koncept koji može a i ne mora da bude stvarni objekat.
Conform determiniştilor lingvistici gândirea noastră (sau ,,viziunea asupra lumii\") este determinată de limbaj - chiar prin folosirea limbajului verbal şi/sau de structurile gramaticale, distincţiile semnatice şi ontologiile din caadrul unei limbi. O afirmaţie mai moderată este aceea că gândirea poate fi mai curând ,,influenţată\" decât inevitabil ,,determinată\" de către limbaj: este un proces în dublu sens, astfel încât tipul de limbaj pe care îl folosim este de asemenea influenţat de modul în care vedem lumea.
Prema lingvističkom determinizmu, naša mišljenja (ili pogledi na svet) su određeni jezikom - korišćenjem verbalnog jezika i/ili gramatičkih struktura, semantičkih distinkcija i ugrađenih ontologija u okviru jezika. Umereniji stav je da je mišljenje "pod uticajem" jezika, pre nego određeno njime: to je dvosmerni proces, tako da je i vid jezika koji koristimo pod uticajem načina na koji posmatramo svet.
Termen aparţinând lui Fiske folosit pentru coduri împărtăşite de membrii unui public de masă învăţate în mod informal mai curând prin experienţă decât în mod deliberat sau instituţionalizat. Spre deosebire de codurile de restrângere, codurile de difuzare sunt mai simple din punct de vedere structural, folosind convenţii standard şi ,,formule\" - putând astfel genera clişee şi stereotipuri.
Fiskeov termin za kodove koje deli publika masovnih medija i koji se neformalno uče kroz iskustvo, pre nego sa namerom ili kroz institucije. Suprotno ciljanom emitovanju, kodovi širokog emitovanja su strukturno jednostavniji i poštuju standardne konvencije i "formule", tako da mogu da stvaraju klišee i stereotipe.
Marshall McLuhan (1911-1980) a fost un om de ştiinţă literar canadian care s-a bucurat de un statut internaţional de guru media în anii 1960. ,,McLuhanism\" este un termen folosit uneori pentru a se referi la noţiunea introdusă de acesta potrivit căreia ,,mediul este mesajul\", care a avut cel puţin patru înţelesuri aparente: a) că mediul îşi formează conţinutul (adică natura oricărui mediu are implicaţii asupra tipului de experienţă care poate fi cel mai bine trăită prin intermediul său); b) că folosirea unui mediu este importantă în sine (de exemplu privitul la televizor sau cititul cărţilor sunt experienţe în sine, indiferent de conţinutul explicit); c) că ,,mesajul\" unui mediu este ,,impactul\" pe care acesta îl are în societate; d) că ,,mesajul\" unui mediu este transformarea pe care o produce la nivelul obiceiurilor perceptuale ale utilizatorilor săi.
Maršal Mekluan (1911-1980) je bio kanadski književni naučnik koji je imao kultni status medijskog gurua 1960-ih godina. Mekluanizam je termin koji se koristi za njegovu ideju da "medijum je poruka", koja je nosila u sebi najmanje četiri očigledna značenja: a) da medijum oblikuje sadržaj (u suštini, da priroda medijuma implicira vrstu iskustva koja će se doživeti sa njim), b) da je korišćenje medijuma od važnosti samo za sebe (naime, da su gledanje televizije i čitanje knjiga iskustva za sebe nezavisno od sadržaja), c) da je "poruka" medijuma "uticaj" koji ona ima na društvo i d) da je "poruka" medijuma njegova transformacija u opažajne navike korisnika.
Caracterul marcat introdus ca termen de Jakobson se poate aplica polilor unei opoziţii paradigmatice (de exemplu bărbat/ femeie). Perechile de semnificanţi (ca de exemplu bărbat/femeie) conţin o formă nemarcată (în acest caz cuvântul bărbat), şi o formă marcată (în acest caz cuvântul femeie). Semnificantul marcat este diferit prin folosirea unei caracteristici semiotice speciale (îna cest caz adăugarea prefixului fe-). Statutul de marcat sau nemarcat se aplică nu numai semnificanţilor, ci şi semnificaţilor lor.
Koncept markiranosi je predstavio Jakobson i primenjuje se na polove paradigmatske suprotnosti (na primer, učenik/učenica). Upareni označitelji (kao što su muško/žensko) se sastoji od nemarkiranog oblika (u ovom slučaju "učenik") i markiranog oblika (u ovom slučaju "učenica"). Markirani označitelj se ističe preko određene semiotičke karakteristike (u ovom slučaju nastavak -a). Markirani i nemarkirani status se ne odnosi samo na označitelje već i na njihovo označeno.
Aceşti termeni aparţin lui Saussure. ,,Limbajul\" se referă la sistemul abstact de reguli şi convenţii ale unui sistem de semnificare - existând independent de şi anterior utilizatorilor individuali. ,,Cuvântul\" se referă la exemplele concrete de folosire ale limbajului. Pentru semioticianul Saussure, cel mai mult contează structurile interioare şi regulile unui sistem semiotic ca tot unitar, nu performanţele specifice sau practicile, care sunt doar exemple ale folosirii sale. În timp ce Saussure nu s-a ocupat de cuvânt, structura limbajului este evident dezvăluită de studiul cuvântului. Aplicând această noţiune sistemelor semiotice în general, nu doar limbajului, distincţia se face între sistemul semiotic şi modul în care el este folosit în texte specifice şi în practică.
Sosirovi termini, gde se jezik odnosi na apstraktan sistem pravila i konvencija sistema značenja. On je nezavisan i prethodi postojanju pojedinačnih korisnika. Govor je konkretna upotreba jezika. Sosirovski semiotičarima su najznačajnije strukture koje čine osnovu i pravila semiotičkog sistema, pre nego specifične performanse i prakse koje su samo u domenu upotrebe. Dok se Sosir nije bavio govorom, struktura jezika se svakako otkriva putem proučavanja govora. Ako se isti pojmovi upotrebe na semiotički sistem uopšteno, pre nego na jezik, onda se stvara distinkcija između semiotičkog sistema i njegove upotrebe u tekstovima i slično.
Mediile precum televiziunea şi filmul sunt privite de către unii semioticieni ca ,,limbaje\" (deşi acest lucru este viu contestat de alţii.) Semioticienii se referă de obicei la filme, la programele de televiziune şi de radio, la postere şi aşa mai departe ca la ,,texte\", folosind termenul de ,,citire\" a unor medii precum televiziunea şi fotografiile. Modelul lingvistic i-a determinat de multe ori pe semioticieni să caute în media audio-vizuală unităţi de analiză analoage cu cele folosite în lingvistică.
Medij kao što je televizija ili film se smatraju za "jezike" od strane nekih semiotičara, iako to mnogi osporavaju. Semiotičari se često prema filmu, televiziji, radio programima, reklamnim plakatima i sličnom, odnose kao prema "tekstovima" i "čitanju" medija kao što su televizija i fotografije. Ligvistički model često navodi semiotičare da tragaju za jedinicama analize audio-vizualnog medija, koje su analogne onima koje se koriste u ligvistici.
Termenul este folosit pentru a se referi la corespondenţe, parelele, sau similitudini între proprietăţile, modelele sau relaţiile dintre a) două structuri diferite; b) elemente structurale din două structuri diferite şi c) elemente structurale de la niveluri diferite din cadrul aceleiaşi structuri. Mulţi teoreticieni folosesc termenul omologie aproximativ în acelaşi sens.
Termin se koristi da označi korespodenciju, paralele ili sličnosti u karakteristikama, obrascima ili vezama između a) dve različite strukture, b) strukturnih elemenata dve različite strukture i c) strukturnih elemenata na različitim nivoima unutar jedne strukture. Neki teoretičari koriste termin homologija na isti način.
Ironia este o figură de stil retorică. Este un fel de semn dublu înc adrul căruia semnul literal se combină cu un alt semn de obicei pentru a transmite înţelesul opus. Totuşi, atât exagerările cât şi modestia pot fi ironice.
Ironija je retorički trop. To je vid duplog znaka, gde je "bukvalni znak" kombinovan sa drugim znakom koji obično ima suprotno značenje. Takođe, umanjivanje i preterivanje mogu da budu vid ironije.
Noţiunea semiotică de intertextualitate introdus de Kristeva este asociată în primul rând cu teoreticienii poststructuralişti. Intertextualitatea se referă la diferite legături dintre formă şi conţinut care leagă un text de altele. Fiecare text există în relaţie cu altele. Deşi datoriile unui text faţă de altele sunt rar recunoscute, textele le datorează mai multe altor texte decât propriilor lor autori.
Semiotički pojam intertekstualnost (Kristeva) je u vezi sa poststrukturalističkim teoretičarima. Intertekstualnost se odnosi na različite veze u vidu forme i sadržaja između tekstova. Svaki tekst postoji u odnosu sa drugim tekstovima. Iako se retko govori o povezanosti tekstova, oni se više oslanjaju jedni na druge neko na njihove stvaraoce.
Acest termen, folosit de Jonathan Potter, se referă la codurile interpretative şi textuale disponibile pentru cei din comunităţile interpretative, care le dau posibilitatea de a înţelege şi - atunci când cel care foloseşte codul are capitalul simbolic potrivit - de a produce texte în care să folosească aceste coduri.
Termin, korišćen od strane Džonatana Potera, odnosi se na interpretativne i tekstualne kodove koji su na raspolaganju interpretativnoj zajednici i koji joj nude mogućnost razumevanja, kao i mogućnost stvaranja teksta koristeći se ovim kodovima (tamo gde korisnik koda ima odgovarajući simbolički kapital).
Cei care au în comun aceleaşi coduri sunt membrii unei ,,comunităţi interpretative\" - un termen introdus de teoreticianul literar Stanley Fish pentru a se referi atât la ,,scriitorii\" cât şi la ,,cititorii\" unor anumite genuri de texte (dar care poate fi folosit în sens mai larg pentru a face referire la cei care au în comun orice fel de cod).
Ljudi koji dele iste kodove su članovi "interpretative zajednice" - termin koji je uveo kniževni teoretičar Stenli Fiš kako bi obuhvatio i pisce i čitaoce određene vrste teksta.
Deşi numeroase coduri semiotice pot fi considerate ca interpretative, acest lucru poate fi văzut ca formând un mare grup de coduri, alături de codurile sociale şi de cele textuale.
Iako mnogi semiotički kodovi mogu da se smatraju za interpretativne, oni predstavljaju jednu od osnovnih grupa kodova, pored društvenih i tekstualnih.
În modelul semnelor a lui Peirce, intepretantul nu este un interpret, ci mai curând înţelesul dat semnului. Peirce nu include interpretul direct în triada sa, deşi el subliniază procesul interpretativ al semiozei.
U Pirsovom modelu znaka, interpretant nije interpretator već smisao koji znak daje. Pirs ne uključuje interpretatora neposredno u trijadu, iako naglašava interpretativni proces semioze.
Termen aparţinând lui Althusser care descrie un mecanism prin care subietul uman este ,,constituit\" (construit) din structuri predefinite (o viziune structuralistă). Acest concept este folosit de teoreticienii marxişti pentru a explica funcţia ideologică a textelor din mass media.
Interpelacije je Altuserov termin koji opisuje mehanizam gde je ljudski subjekat sačinjen od unapred datih struktura (strukturalistički stav). Ovaj koncept su koristili marksistički teoretičari medija da objasne ideološku funkciju tekstova masovnih medija.
Eroarea intenţionată (idnetificată de teoreticienii literari Wimsatt şi Beardsley) implică crearea unei legături întree înţelesul unui text şi intenţiile autorului. Deşi aceşti teoreticieni consideră că sensul se regăseşte în text, alţii, care nu le împărtăşesc punctul de vedere literalist au desconsiderat intenţiile autorului în raport cu sensul.
Namerna zabluda (definisana od strane književnih teoretičara Vimsata i Birdslija) podrazumeva povezivanja značenja teksta sa namerama autora. Iako ovi teoretičari smatraju da se značenje nalazi unutar teksta, drugi teoretičari koji ne dele njihov stav odbacuju namere autora u kontekstu značenja.
Un mod în care semnificantul nu este pur arbitrar, ci direct legat de semnificat într-un anumit fel (fizic sau cauzal) - această legătură poate fi observată sau dedusă (de exemplu fumul, girueta, termometrul, ceasul, nivelul alcoolului, urma piciorului, amprenta, ciocănitul la uşă, pulsul, erupţiile, durerea) (Peirce).
Kada označitelj nije samo arbitraran već je u određenom obliku u direktnoj vezi sa označenim (fizičkoj ili uzročnoj) - ova veza se može uočiti ili zaključiti (na primer, dim, vetrokaz, termometar, sat, otisak, kucanje, puls, svrab, bol) (Pirs).
Acest termen a fost folosit de Christian Metz pentru a se referi la semnificantul cinematic. Termenul este folosit în mai multe sensuri. Semnificantul cinematic este ,,imaginar\" în virtutea unei transparenţe perceptuale aparente care sugerează prezenţa nemijlocită a semnificatului său absent - o trăsătură considerată ca fiind cheia puterii cinematografului.
Termin je koristio Kristijan Mec da označi kinematografski označitelj. Termin se koristi u više od jednog značenja. Kinematografski označitelj je "imaginarni" jer je opažajno transparentan i sugeriše neposredno prisustvo njegovog odsutnog označenog - osobina koja se smatra za osnovu snage kinematografije.
Un mod în care semnificantul este perceput ca fiind asemănător sau ca imitând semnificatul (arătând, sunând, având textura, gustul sau mirosul acestuia) - având calităţi asemănătoare cu acesta(de exemplu un portret, o diagramă, un şablon, onomatopeele, metaforele, sunetele realiste din muică, efectele sonore din teatrul radiofonic, un fundal muzical dublat, gesturi imitative) (Peirce).
Kada se označitelj smatra da podseća ili imitira označeno (tako što liči, zvuči, oseća se, ima ukus ili miriše kao to) - sličan je u smislu da ima neke od njegovih osobila (na primer, portret, dijagram, onomatopeja, metafora, "realistični" zvukovi u muzici, zvučni efekti u radio drami, imitativni pokreti) (Pirs).
În modelul comunicării lingvistice a lui Jakobson dominaţia oricăruia dintre cei şase factori dintr-un enunţ reflectă o altă funcţie lingvistică. funcţia referenţială: orientată către context; funcţia expresivă: orientată către adresant; funcţia conativă: orientată către destinatar; funcţia fatică: orientată către contact; funcţia metalingvistică: orientată către cod; funcţia poetică: orientată către mesaj. În orice situaţie dată unul dintre aceşti factori este cel ,,dominant\", iar această funcţie dominantă influenţează caracterul general al ,,mesajului\".
U Jakobsonovom modelu lingvističke komunikacije dominacija bilo kog od šest faktora u izgovoru utiče na određenu lingvističku funkciju. Referentni: orijentisan na kontekst; ekspresivan: orijentisan na pošiljaoca; konativan: orijentisan na primaoca; fatičan; orijentisan na kontakt; metalingvalan: orijentisan na kod; poetski: orijentisan na poruku. U bilo kojoj situaciji, jedan od ovih faktora je dominantan i dominantna funkcija utiče na opšti karakter "poruke".
Hjelmslev a introdus noţiunea conform căreia atât expresia cât şi conţinutul au substanţă şi formă. În acest context semnele au patru dimensiuni: substanţa conţinutului; forma conţinutului; substanţa expresiei; forma expresiei.
Jelmslev je predstavio ideju da i izraz i sadržaj imaju svoj oblik i materiju. U tom okviru, znakovi imaju četiri dimenzije: materiju sadržaja, oblik sadržaja, materiju izraza i oblik izraza.
În modelul său triadic al semnului, Peirce s-a referit la semn ca la un exemplu de prim nivel, la obiectul său ca la un exemplu de nivel secund şi la interpretant ca la un exemplu de nivel terţ.
Kroz ovaj trijadski model znaka Pirs je smatrao znak za "prvost", njegov objekat za "drugost" i njegovu interpretaciju za "trećost".
Un model diadic al semnului se bazează pe o despărţire a semnului în două elemente constitutive necesare. Modelul lui Saussure este unul diadic (a se avea în vedere faptul că Saussure insista că o astfel de despărţire era pur analitică)
Dijadski model znaka se zasniva na podeli znaka na dva neophodna sastavna dela. Sosirov model znaka je dijadski, ali je Sosir insistirao na tome da je ta podela čisto analitička.
Perechi de semnificaţi care se exclud reciproc în cadrul unei paradigme, şi care reprezintă categorii care, împreună, nu definesc un univers complet al discursului (domeniu ontologic relevant), de exemplu soare/lună (Leymore).
Parovi međusobno isključivih označitelja u paradigmi kategorija koji zajedno ne čine kompletan univerzum diskursa (relevantan ontološki domen), na primer sunce/mesec (Lejmor).
Saussure a subliniat că relația dintre semnificant şi semnificat este arbitrară, explicând că legătura dintre aceștia nu este necesară, intrinsecă sau „naturală”. Acesta nega influenţe extralingvistice (externe sistemului lingvistic). Relaţia este ontologic arbitrară și din punct de vedere filozofic: iniţial nu contează ce etichete ataşăm lucrurilor, dar bineînțeles, semnele nu sunt arbitrare din punct de vedere social sau istoric (după ce un semn a intrat în istorie nu putem schimba în mod arbitrar semnificanţii). Saussure s-a axat pe semnele lingvistice, în timp ce Peirce s-a ocupat în mod explicit de semne în orice mediu, menţionând că relaţia dintre semnificanţi şi semnificatele lor variază în arbitrarietate - de la arbitrarietatea radicală a semnelor simbolice, la similitudinea percepută a semnificantului cu semnificatul în semnele iconice, până la arbitrarietatea minimă ale semnelor indiciale. Mulți semioticieni susţin că toate semnele sunt oarecum arbitrare şi convenţionale (şi prin urmare predispuse la manipulare ideologică).
Sosir naglašava arbitrarnu vezu između lingvističkog označitelja i označenog: veza između njih nije obavezna, suštnska ili prirodna. On je poricao postojanje ekstralingvističkih uticaja (spoljnih u odnosu na lingvistički sistem). Filozofski gledano, veza je ontološki arbitrarna: prvobitno ne postoji razlika u tome koje etikete dodeljujemo stvarima, ali znakovi naravno nisu društveno ili istorijski arbitrarni (ako znak ima istorijsko postojanje, ne mogu mu se arbitrarno menjati označitelji). Sosir se fokusirao na lingvističk znakove, dok se Pirs više bavio znakovima u svakim medijima i naglašavao da veza između označitelja i označenog varira u arbitrarnosti - od radikalne arbitrarnosti simboličkih znakova, preko pretpostavljene sličnosti između označenog i označitelja u ikonskim znakovima, do minimalne arbitrarnosti indeksiranih znakova. Mnogi semiotičari smatraju da su svi znakovi u nekoj meri arbitrarni i konvencionalni (i samim tim predmeti ideološke manipulacije).
Roland Barthes a introdus conceptul de ancorare. Elementele lingvistice dintr-un text (precum legenda unei ilustraţii) pot ajuta la „ancorarea” (sau constrângerea) interpretărilor unei imagini (invers, utilizarea în scop ilustrativ a unei imagini poate ancora un text ambiguu).
Rolan Bart je uveo koncept usidrenja. Lingvistički elementi u teksu (kao što je naslov) koji služe kao "sidro" (ili ograničenje) za tumačenje teksta (kao što i ilustrativno upotrebljena slika može da usidri dvosmisleni verbalni tekst).
Perechi de signifianţi opoziţionali din cadrul unei paradigme, reprezentând anumite categorii prin gradare comparativă pe aceeaşi dimensiune implicită, şi care împreună definesc un univer complet al discursului (domeniul ontologic relevant), de exemplu bine/rău, unde ,,non-bine\" nu însamnă neapărat ,,rău\" şi invers (Leymore)
Parovi suprotnih označitelja u paradigmi koja predstavlja kategorije, koji su uporedno gradirani u istoj dimenziji i koji zajedno čine celokupan univerzum diskursa (relevantni ontološki domen), na primer dobar/loš, gde "ne-dobar" nije obavezno "loš" i obratno (Lejmor).
Aşa-numitul ,,sofism afectiv\" (identificat de teoreticienii literari care considerau că înţelesul se rgăseşte în text) implică crearea unei legături între înţelesul unui text şi interpretările cititorilor săi - lucru văzut de aceşti teoreticieni ca o formă de relativism. Puţini teoreticieni contemporani mai privesc acest lucru ca pe un ,,sofism\", deoarece majoritate acordă importanţa cuvenită scopurilor cititorului.
Afektivna zabluda, identifikovana od strane književnih teoretičara koji smatraju da se značenje nalazi unutar teksta, podrazumeva da se značenje teksta dovodi u vezu sa tumačenjem čitaoca - što je prema ovim teoretičarima vid relativizma. Mali broj savremenih teoretičara to smatraju za "zabludu", jer većina uzima u obzir značaj potrebe čitaoca.
Signifianţii care lipsesc dintr-un text dar care (prin contrast) influenţează totuşi înţelesul unui significator folosit în mod concret (făcând parte din aceeaşi paradigmă) Două forme de absenţă sunt definite în engleză: ceea ce este evident prin absenţă, şi ceea ce este implicit. A se vedea de asemenea: deconstrucţie, paradigmă, Analiză paradigmatică, Significator
Označitelj koji se ne nalaze u tekstu ali koji ipak utiču na značenje označitelja koji su zapravo iskorišćeni (što je u okviru jedne paradigme). Postoje dva oblika ovog odsustva: ono što je upadljivo zbog odsustva i ono što se podrazumeva. Vidi i: dekonstrukcija, paradigma, paradigmatska analiza, označitelj
Barthes susţine că ordinele de semnificaţie numite denotaţie şi conotaţie se combină pentru a produce ideologie sub forma mitului, care a fost descris ca fiind al treilea ordin de semnificaţie. Utilizarea populară a termenului „mit” se referă la credinţe care pot fi false, însă utilizarea semiotică a termenului nu sugerează aceasta în mod necesar.
Prema Bartu, nivoi signifikacije nazvani denotacija i konotacija se kombinuju da bi se proizvela ideologija u formi mita - što se naziva trećim nivoom signifikacije. U popularnoj upotrebi termin "mit" se odnosi na verovanja koja su očigledno lažna, ali ovo ne mora da bude slučaj u njegovoj semiotičkoj upotrebi.
Modernismul se referă la o mişcare artistică în Occident care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, culminând în jurul anilor 1910-1930, şi a persistat până pe la sfârşitul anilor '70. A fost caracterizat în mare ca o respingere a tradiţiei şi a artei ca imitaţie. A implicat combinări însemnate între Arte şi diversele sale forme din diferite ţări. În artele vizuale include cubismul, dadaismul, suprarealismul şi futurismul.
Modernizam se odnosi na pokret u umetnosti na Zapadu koji potiče iz kraja XIX veka, a svoj vrhunac doživljava između 1910. i 1930. godine, i traje do kasnih 1970-ih. Karakteriše ga, u širokom smislu, odbijanje tradicije i umetnosti kao imitacije. Uključuje značajna ukrštanja između umetnosti i njenih različitih delova u različitim zemljama. U vizuelnoj umetnosti, on uključuje kubizam, dadaizam, nadrealizam i futurizam.
Modalitatea se referă la statutul de realitate acordat sau pretins de către un semn, un text sau un gen. Clasificarea semnelor făcută de Peirce în funcţie de relaţia pe care o are vehiculul semnului cu referentul său reflectă modalitatea lor - transparenţa lor aparenţă în raport cu ,,realitatea\" (de exemplu modul simbolic are o modalitate scăzută).
Modalitet se odnosi na stvarni status dodeljen znaku, tekstu ili žanru. Pirsova klasifikacija znakova u kontekstu odnosa između znaka i onoga na šta se odnosi predstavlja njihov modalitet - njihovu transparentnost u odnosu prema "stvarnosti" (simbolizam, na primer, ima niski modalitet).
Metafora exprimă ceva ce este nefamiliar (,,conţinut\", în jargonul literar) în termeni familiari (,,vehiculul\"). Conţinutul şi vehiculul nu au în mod normal legătură unul cu altul: trebuie să facem un efort de imaginaţie pentru a recunoaşte asemănarea la care face referire noua metaforă. În termeni semiotici, o metaforă implică un semnificat care acţionează ca un semnificant, şi care se referă la un semnificat destul de diferit. Iniţial metaforele par neconvenţionale deoarece par a ignora asemănările ,,literare\" sau denotative.
Metafora izražava manje poznat termin kroz neki koji je više poznat. Ova dva termina nisu u direktnoj vezi i moramo da upotrebimo maštu da bismo uočili sličnost na koju metafora aludira. U semiotičkom smislu, metafora podrazumeva da jedno označeno funkcioniše kao označitelj za nešto potpuno drugo označeno. Metafore na prvi pogled deluju nekonvencionalne jer očigledno zanemaruju bukvalnu ili denotativnu sličnost.
Termenul ,,mediu\" este folosit în multe feluri de către diferiţi teoreticieni, şi poate include categorii largi, cum ar fi vobirea şi scrierea, imprimarea şi transmiterea, sau se pote referi la forme tehnice specifice comunicării de masă (radio, televiziune, ziare, reviste, cărţi, fotografii, filme şi înregistrări) sau comunicării interpersonale (telefon, scrisori, fax, email, video-conferinţă, sisteme de mesagerie pe bază de computer).
Termin medijum se koristi na različite načine od strane različitih teoretičara i može da uključuje široke katerogije kao što su govor i pisanje, štampa i emitovanje, da se odnosi na specifične tehničke forme u okviru medija masovne komunikacije (radio, televizija, novine, časopisi, knjige, fotografije, film i snimci) ili na medije lične komunikacije (telefon, pismo, faks, imejl, video konferencija, četovanje putem kompjutera).
Coduri din televiziune şi din cinematografie care includ: genul, lucrul cu camera (dimensiune, focalizare, mişcare a lentilei, unghi, alegere a lentilei, compoziţie); editarea (tăieri şi estompări, rată de tăiere şi ritm); folosirea timpului (compresie, retrospecţie, mişcare rapidă, mişcare în rallenti); luminozitatea; culoarea; sunetul (muzică, fundal muzical); grafica şi stilul narativ.
Kinematografski i televizijski kodovi uključuju: žanr, snimak (kadar, fokus, kretanje kamere, ugao, kompozicija), montaža (rezovi, prelazi, ritam), upravljanje vremenom (kompresija, gledanje unazad, gledanje unapred, usporeni snimak), svetlo, boja, zvuk (filmska muzika), grafika i narativni stil.
Esenţialiştii susţin că anumiţi semnificaţi reprezintă entităţi distincte, autonome, cu existenţă obiectivă şi proprietăţi esenţiale şi care pot fi definiţi ca având o ,,esenţă\" absolută, universală şi transistorică. Acestor semnificaţi (cum ar fi ,,Realitate\", ,,Adevăr\", ,,Sens\", ,,Fapte\", ,,Minte\", ,,Conştiinţă\", ,,Natură\", ,,Frumuseţe\", ,,Dreptate\", ,,Libertate\") li se acordă un status ontologic în care există anterior limbajului. În legătură cu oamenii, termenul se referă la faptul că fiinţele umane (sau o anumită categorie de oameni, ca de exemplu ,,femeile\") au o natură inerentă, constantă şi distinctivă care poate fi ,,descoperită\" (a spune acest lucru despre bărbaţi sau femei, de exemplu, este un esenţialism biologic). Filosofia ,,umanistă\" (adânc înrădăcinată în cultura vestică) este esenţialistă, bazată pe ideea că individul are un ,,sine lăuntric\" (,,personalitate\", ,,atitudini\" şi ,,opinii\"), care este stabil, coerent, constant, unificat şi autonom şi care ne determină comportamentul. Ideologia burgheză este esenţialistă în sensul că societatea este caracterizată de indivizi ,,liberi\" ale căror esenţe înnăscute includ ,,talentul\", ,,eficienţa\", ,, lenea\" sau ,,imoralitatea\".
Esencijalisti smatraju da određeno označeno predstavlja zasebnu, nezavisnu jedinicu koja ima objektivno postojanje i suštinske karakteristike i koja se može definisati kao vid apsolutne, univerzalne i transistorijske "suštine" ili "esencije". Ovakvo označeno (kao što je "stvarnost", "istina", "značenje", "činjenice", "um", "svest", "priroda", "lepota", "pravda", "sloboda") ima ontološki status u kom ono postoji "pre jezika". U odnosu prema ljudima, taj pojam je u vezi sa stavom da ljudska bića (ili posebna kategorija ljudi) imaju inherentnu, nepromenjivu i zasebnu prirodu koja može da bude "otkrivena" (ako se govori o ženama i muškarcima u ovom kontekstu, to je biološki essencijalizam). Ovaj stav poznat i kao humanizam (koji je duboko ukorenjen u zapadnoj kulturi) je esencijalistički jer se pretpostavlja da pojedinac ima "unutrašnje ja" ("ličnost", "stavove" i "mišljenja") koje je stabilno, koherentno, konzistentno, jedinstveno, autonomno i koje određuje naše ponašanje. Buržoaska ideologija je esencijalistička jer karakteriše društvo terminima kao što su "slobodni pojedinac", čija unapred data esencija može biti "talenat", "efikasnost", "lenjost" ili "raskalašnost".
Un semnificant ,,gol\" sau ,,flotant\" este definit ca având un semnificat vag, foarte variabil, de nespecificat sau inexistent. Astfel de semnificanţi înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi: pot însemna multe lucruri sau chiar nimic; pot însemna orice doresc cei care îi interpretează. Cei care susţin existenţa unor astfel de semnificanţi susţin că există o ruptură radicală între semnificant şi semnificat.
Prazan označitelj se različito definiše kao označitelj sa nejasnim, promenljivim, nepreciziranim ili nepostojećim označenim. Takvi označitelji znače različite stvari različitim ljudima: oni mogu da predstavljaju više označenog i mogu da imaju bilo koje značenje koje im dodeli onaj ko ih tumači. Oni koji pretpostavljaju postojanje takvih označitelja smatraju da postoji značajan diskontinuitet između označitelja i označenog.
Un cod semiotic, ce are o "dublă articulare" (ca în cazul limbajului verbal) poate fi analizat în două nivele structurale abstracte: un nivel mai înalt numit "nivel de prima articulatie" şi un nivel mai jos - "nivel de articulare secunda". La nivelul primei articulatii,sistemul constă in cele mai mici unităţi disponibile, purtatoare se semnificatie(de exemplu, morfeme sau cuvinte dintr-o limbă).
Semiotički kod koji ima "dvostruku artikulaciju" (kao u slučaju govornog jezika) može da se analizira na dva apstraktna strukturna nivoa: na višem nivou koji se naziva "nivo prve artikulacije" i na nižem "Nivou druge artikulacije". Na nivoou prve artikulacije sistem se sastoji od najmanjih jedinica koje nose značenje (ne primer morfeme ili reči u jeziku).
Articularea se referă la planurile structurale din cadrul codurilor semiotice. Codurile semiotice au fie o singură articulare, dublă articulare, fie nici o articulare. Un cod semiotic care are „dublă articulare” (ca în cazul limbajului verbal) poate fi analizat pe două planuri structurale abstracte: un plan superior numit „prima articulare” şi un plan inferior - „a doua articulare”.
Artikulacija se odnosi na strukturne nivoe unutar kodova. Semiotički kodovi mogu da imaju ili jedinstveno ili dvostruku ili da nemaju artikulaciju. Semtiočki kod koji ima dvostruku artikulaciju (kao u slučaju govornog jezika) može da se analizira na dva apstraktna strukturna nivoa: viši nivo nazvan "nivo prve artikulacije" i niži "nivo druge artikulacije".
Materialismul este o poziţie anti-idealistă şi anti-esenţialistă care critică abstractizările şi materializările esenţialiste şi reducerea formalistă a substanţei la forme şi relaţii. Este realist în măsura în care lumea este privită ca având o fiinţare proprie recalcitrantă, care rezistă intenţiilor noastre. Materialiştii (numiţi uneori şi materialişti culturali) subliniază lucruri cum ar fi reprezentarea textuală a condiţiilor materiale ale realităţii sociale (cum ar fi sărăcia, boala şi exploatarea), contingenţa socio-culturală şi istorică a practicilor de semnificare, şi specificitatea şi proprietăţile fizice ale mediilor şi ale semnelor (suprimate în transparenţa codurilor dominante ale realismului estetic).
Materijalizam je anti-idealističko i anti-esencijalističko gledište koje kritikuje esencijalističku apstraktnost, postvarivanje i formalističko redukovanje supstance na formu i odnose. On je realističan u smislu da se svet posmatra kao nešto što ima svoju volju nezavisno od naših namera. Materijalisti (nekad nazivani i kulturalni materijalisti) naglašavaju stvari kao što su tekstualna predstava materijalnih uslova u društvenoj stvarnosti (kao što su siromaštvo, bolest i eksploatacija), društveno-kulturni i istorijski događaji sa značajnim posledicama i specifičnost i fizička obeležja medija i znakova (potisnutih u transparentnosti dominantnih kodova estetskog realizma).
Spre deosebire de comunicarea interpersonală (comunicarea de la ,,unu-la-unu\"), acest termen este de obicei folosit pentru a se referi la comunicarea de la unul la mai mulţi, deşi această distincţie tinde să treacă cu vederea importanţa comunicării din grupurile mici (nici ,,unul\", nici ,,mai mulţi\"). În timp ce comunicarea de masă poate fi ,,în direct\" sau înregistrată, ea este în primul rând asincronă - comunicarea în direct în două sensuri printr-un mediu de masă are loc doar în cazuri speciale, cum ar fi apelurile radio sau televizate (care implică o comunicare interpersonală transmisă pe loc).
Za razliku od lične komunikacije ("jedan ka jednom" komunikacije), ovaj termin se obično koristi da označi "jedan ka mnogima" komunikaciju, iako ova distinkcija često ne uzima u obzir značaj komunikacije u malim grupama (nije ni ka "jednom" ni ka "mnogima"). Dok masovna komunikacije može da postoji "uživo" ili zabeleženo, ona je pre svega asinhrona - dvosmerna komunikacija uživo putem masovnih medija se dešava samo u izuzetni slučajevima kao što su radio i televizijska uključenja (što podrazumeva ličnu komunikacija koja je potom emitovana).
Derrida a folosit acest termen pentru a se referi la ,,metafizica prezenţei\" din cultura vestică - în special la fonocentrismul său, şi la faptul că acesta este fondat pe un semnificat transcendent mitic. Logocentrismul se poate referi şi la o direcţie interpretativă tipic inconştientă care favorizează comunicarea lingvistică, nu formele non-verbale de comunicare şi expresie, şi nici senzaţiile nonverbalizate; logocentrismul favorizează mai curând ochiul şi urechea, nu alte modalităţi senzoriale cum ar fi pipăitul.
Derida koristi ovaj termin da označi "metafiziku prisustva" u zapadnoj kulturi - posebno njen fonocentrizam i njeno građenje na temelju mitski obeleženog transcendenta. Logocentrizam može takođe da se odnosi na tipično nesvesnu predrasudu prilikom tumačenja koja privileguje ligvističku komunikaciju naspram "ne-verbalnih" formi komunikacije i izraza i naspram neverbalizovanih osećanja; logocentrizam privileguje oči i uši naspram drugih čula kao što je dodir.
Enunţul eronat potrivit căruia înţelesul unui text se regăseşte în el şi este complet determinat de acesta, astfel încât cititorul nu trebuie decât să-i extragă înţelesul din semnele pe care le conţine. Această afirmaţie ignoră importanţa trecerii dincolo de informaţiile date şi limitează înţelegerea la decodificarea (în sensul cel mai restrâns) a proprietăţilor textuale (chiar fără a se folosi de coduri)
Zabluda da se značenje teksta nalazi u tekstu i da je potpuno njime određeno, tako da sve što čitalac treba da uradi je da "izvuče" iz znakova u okviru teksta. Ovaj stav ignoriše značaj tumačenja preko datih informacija i ograničava razumevanje na dekodiranje (u najužžem smislu) tekstualnih obeležja (bez referenci na kodove).
