Company: Altele
Created by: federica.masante
Number of Blossarys: 31
English (EN)- Romanian (RO)
- Russian (RU)
- Spanish, Latin American (XL)
- Macedonian (MK)
- Indonesian (ID)
- Hindi (HI)
-
- Italian (IT)
- Serbian (SR)
- Spanish (ES)
- Czech (CS)
- Hungarian (HU)
- Arabic (AR)
- French (FR)
- Turkish (TR)
- Greek (EL)
- Dutch (NL)
- Bulgarian (BG)
- Estonian (ET)
- Korean (KO)
- Swedish (SV)
- English, UK (UE)
- Chinese, Hong Kong (ZH)
- Slovak (SK)
- Lithuanian (LT)
- Norwegian Bokmål (NO)
- Thai (TH)
- Portuguese, Brazilian (PB)
- Danish (DA)
- Polish (PL)
- Japanese (JA)
- Chinese, Simplified (ZS)
- Chinese, Traditional (ZT)
- Romanian (RO)
- Russian (RU)
- Spanish, Latin American (XL)
- Macedonian (MK)
- Indonesian (ID)
- Hindi (HI)
-
- Italian (IT)
- Serbian (SR)
- Spanish (ES)
- Czech (CS)
- Hungarian (HU)
- Arabic (AR)
- French (FR)
- Turkish (TR)
- Greek (EL)
- Dutch (NL)
- Bulgarian (BG)
- Estonian (ET)
- Korean (KO)
- Swedish (SV)
- English, UK (UE)
- Chinese, Hong Kong (ZH)
- Slovak (SK)
- Lithuanian (LT)
- Norwegian Bokmål (NO)
- Thai (TH)
- Portuguese, Brazilian (PB)
- Danish (DA)
- Polish (PL)
- Japanese (JA)
- Chinese, Simplified (ZS)
- Chinese, Traditional (ZT)
Comunicare sincronă este comunicarea în care participanţii pot comunica "în timp real" - fără întârzieri importante. Această caracteristică legături împreună prezenţa sau absenţa de producător a textului şi caracteristicile tehnice ale mediului. Comunicare sincronă este invariabil interpersonale de comunicare.
Comunicare sincronă este comunicarea în care participanţii pot comunica "în timp real" - fără întârzieri importante. Această caracteristică legături împreună prezenţa sau absenţa de producător a textului şi caracteristicile tehnice ale mediului. Comunicare sincronă este invariabil interpersonale de comunicare.
Acesta era termenul folosit de Saussure pentru a defini ceea ce mai apoi au fost numite relații paradigmatice. Asociaţiile „convenționale” de semne lingvistice includ sinonime, antonime, paronime şi cuvinte cu funcţie gramaticală asemănătoare.
Acesta era termenul folosit de Saussure pentru a defini ceea ce mai apoi au fost numite relații paradigmatice. Asociaţiile „convenționale” de semne lingvistice includ sinonime, antonime, paronime şi cuvinte cu funcţie gramaticală asemănătoare.
Articularea se referă la planurile structurale din cadrul codurilor semiotice. Codurile semiotice au fie o singură articulare, dublă articulare, fie nici o articulare. Un cod semiotic care are „dublă articulare” (ca în cazul limbajului verbal) poate fi analizat pe două planuri structurale abstracte: un plan superior numit „prima articulare” şi un plan inferior - „a doua articulare”.
Articularea se referă la planurile structurale din cadrul codurilor semiotice. Codurile semiotice au fie o singură articulare, dublă articulare, fie nici o articulare. Un cod semiotic care are „dublă articulare” (ca în cazul limbajului verbal) poate fi analizat pe două planuri structurale abstracte: un plan superior numit „prima articulare” şi un plan inferior - „a doua articulare”.
Saussure a subliniat că relația dintre semnificant şi semnificat este arbitrară, explicând că legătura dintre aceștia nu este necesară, intrinsecă sau „naturală”. Acesta nega influenţe extralingvistice (externe sistemului lingvistic). Relaţia este ontologic arbitrară și din punct de vedere filozofic: iniţial nu contează ce etichete ataşăm lucrurilor, dar bineînțeles, semnele nu sunt arbitrare din punct de vedere social sau istoric (după ce un semn a intrat în istorie nu putem schimba în mod arbitrar semnificanţii). Saussure s-a axat pe semnele lingvistice, în timp ce Peirce s-a ocupat în mod explicit de semne în orice mediu, menţionând că relaţia dintre semnificanţi şi semnificatele lor variază în arbitrarietate - de la arbitrarietatea radicală a semnelor simbolice, la similitudinea percepută a semnificantului cu semnificatul în semnele iconice, până la arbitrarietatea minimă ale semnelor indiciale. Mulți semioticieni susţin că toate semnele sunt oarecum arbitrare şi convenţionale (şi prin urmare predispuse la manipulare ideologică).
Saussure a subliniat că relația dintre semnificant şi semnificat este arbitrară, explicând că legătura dintre aceștia nu este necesară, intrinsecă sau „naturală”. Acesta nega influenţe extralingvistice (externe sistemului lingvistic). Relaţia este ontologic arbitrară și din punct de vedere filozofic: iniţial nu contează ce etichete ataşăm lucrurilor, dar bineînțeles, semnele nu sunt arbitrare din punct de vedere social sau istoric (după ce un semn a intrat în istorie nu putem schimba în mod arbitrar semnificanţii). Saussure s-a axat pe semnele lingvistice, în timp ce Peirce s-a ocupat în mod explicit de semne în orice mediu, menţionând că relaţia dintre semnificanţi şi semnificatele lor variază în arbitrarietate - de la arbitrarietatea radicală a semnelor simbolice, la similitudinea percepută a semnificantului cu semnificatul în semnele iconice, până la arbitrarietatea minimă ale semnelor indiciale. Mulți semioticieni susţin că toate semnele sunt oarecum arbitrare şi convenţionale (şi prin urmare predispuse la manipulare ideologică).
Modernismul se referă la o mişcare artistică în Occident care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, culminând în jurul anilor 1910-1930, şi a persistat până pe la sfârşitul anilor '70. A fost caracterizat în mare ca o respingere a tradiţiei şi a artei ca imitaţie. A implicat combinări însemnate între Arte şi diversele sale forme din diferite ţări. În artele vizuale include cubismul, dadaismul, suprarealismul şi futurismul.
Modernismul se referă la o mişcare artistică în Occident care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, culminând în jurul anilor 1910-1930, şi a persistat până pe la sfârşitul anilor '70. A fost caracterizat în mare ca o respingere a tradiţiei şi a artei ca imitaţie. A implicat combinări însemnate între Arte şi diversele sale forme din diferite ţări. În artele vizuale include cubismul, dadaismul, suprarealismul şi futurismul.
În unele contexte, naturalismul este privit ca o formă reducţionistă de realism care oferă reprezentări detaliate, dar superficiale ale lucrurilor (verosimilitudine), in contrast cu un mod care reflectă o înţelegere mai adâncă a naturii lor „esenţiale” (mai puţin specific şi mai mult „tipic”).
În unele contexte, naturalismul este privit ca o formă reducţionistă de realism care oferă reprezentări detaliate, dar superficiale ale lucrurilor (verosimilitudine), in contrast cu un mod care reflectă o înţelegere mai adâncă a naturii lor „esenţiale” (mai puţin specific şi mai mult „tipic”).
Barthes susţine că ordinele de semnificaţie numite denotaţie şi conotaţie se combină pentru a produce ideologie sub forma mitului, care a fost descris ca fiind al treilea ordin de semnificaţie. Utilizarea populară a termenului „mit” se referă la credinţe care pot fi false, însă utilizarea semiotică a termenului nu sugerează aceasta în mod necesar.
Barthes susţine că ordinele de semnificaţie numite denotaţie şi conotaţie se combină pentru a produce ideologie sub forma mitului, care a fost descris ca fiind al treilea ordin de semnificaţie. Utilizarea populară a termenului „mit” se referă la credinţe care pot fi false, însă utilizarea semiotică a termenului nu sugerează aceasta în mod necesar.
Roland Barthes a introdus conceptul de ancorare. Elementele lingvistice dintr-un text (precum legenda unei ilustraţii) pot ajuta la „ancorarea” (sau constrângerea) interpretărilor unei imagini (invers, utilizarea în scop ilustrativ a unei imagini poate ancora un text ambiguu).
Roland Barthes a introdus conceptul de ancorare. Elementele lingvistice dintr-un text (precum legenda unei ilustraţii) pot ajuta la „ancorarea” (sau constrângerea) interpretărilor unei imagini (invers, utilizarea în scop ilustrativ a unei imagini poate ancora un text ambiguu).
În modelul comunicării lingvistice descris de Jakobson, aceasta este una dintre funcţiile cheie ale unui semn. Funcţia fatică se referă la construirea unei relaţii între adresator şi adresant.
În modelul comunicării lingvistice descris de Jakobson, aceasta este una dintre funcţiile cheie ale unui semn. Funcţia fatică se referă la construirea unei relaţii între adresator şi adresant.
În utilizarea generală, acest termen se referă la descrierea unui lucru în orice mediu sub forma unui text. Totuşi, precum dicționarele standard ne reamintesc, o reprezentare este acronimul pentru un lucru sau reprezintă altceva - care este desigur ceea ce semioticienii numesc un semn. Semiotica pune în prim plan şi problematizează procesul de reprezentare.
În utilizarea generală, acest termen se referă la descrierea unui lucru în orice mediu sub forma unui text. Totuşi, precum dicționarele standard ne reamintesc, o reprezentare este acronimul pentru un lucru sau reprezintă altceva - care este desigur ceea ce semioticienii numesc un semn. Semiotica pune în prim plan şi problematizează procesul de reprezentare.
Modalitatea se referă la statutul de realitate acordat sau pretins de către un semn, un text sau un gen. Clasificarea semnelor făcută de Peirce în funcţie de relaţia pe care o are vehiculul semnului cu referentul său reflectă modalitatea lor - transparenţa lor aparenţă în raport cu ,,realitatea\" (de exemplu modul simbolic are o modalitate scăzută).
Modalitatea se referă la statutul de realitate acordat sau pretins de către un semn, un text sau un gen. Clasificarea semnelor făcută de Peirce în funcţie de relaţia pe care o are vehiculul semnului cu referentul său reflectă modalitatea lor - transparenţa lor aparenţă în raport cu ,,realitatea\" (de exemplu modul simbolic are o modalitate scăzută).
Scopul mimetic al reprezentării implică o încercare de a imita sau de a simula trăsăturile evidente ale unei realităţi exterioare, ca şi când aceasta ar fi trăită în mod direct şi nemijlocit.
Scopul mimetic al reprezentării implică o încercare de a imita sau de a simula trăsăturile evidente ale unei realităţi exterioare, ca şi când aceasta ar fi trăită în mod direct şi nemijlocit.
Un metonim este o figură de stil în care un semnificat este folosit în locul altuia, cu care are legătură directă sau apropiată, mai ales ca înlocuire a efectului cu cauza sa.
Un metonim este o figură de stil în care un semnificat este folosit în locul altuia, cu care are legătură directă sau apropiată, mai ales ca înlocuire a efectului cu cauza sa.
Acest termen se referă la o tendinţă a părţii reprezentate de a fi considerată ca o reflecţie exactă a întregului care se consideră exprimat. Poate fi numită mai exact eroarea sinecdotică.
Acest termen se referă la o tendinţă a părţii reprezentate de a fi considerată ca o reflecţie exactă a întregului care se consideră exprimat. Poate fi numită mai exact eroarea sinecdotică.
Metafora exprimă ceva ce este nefamiliar (,,conţinut\", în jargonul literar) în termeni familiari (,,vehiculul\"). Conţinutul şi vehiculul nu au în mod normal legătură unul cu altul: trebuie să facem un efort de imaginaţie pentru a recunoaşte asemănarea la care face referire noua metaforă. În termeni semiotici, o metaforă implică un semnificat care acţionează ca un semnificant, şi care se referă la un semnificat destul de diferit. Iniţial metaforele par neconvenţionale deoarece par a ignora asemănările ,,literare\" sau denotative.
Metafora exprimă ceva ce este nefamiliar (,,conţinut\", în jargonul literar) în termeni familiari (,,vehiculul\"). Conţinutul şi vehiculul nu au în mod normal legătură unul cu altul: trebuie să facem un efort de imaginaţie pentru a recunoaşte asemănarea la care face referire noua metaforă. În termeni semiotici, o metaforă implică un semnificat care acţionează ca un semnificant, şi care se referă la un semnificat destul de diferit. Iniţial metaforele par neconvenţionale deoarece par a ignora asemănările ,,literare\" sau denotative.
În modelul comunicării lingvistice a lui jakobson aceasta este considerată o funcţie cheie a unui smen. Această funcţie se referă la codurile în cadrul cărora poate fi interpretat semnul.
În modelul comunicării lingvistice a lui jakobson aceasta este considerată o funcţie cheie a unui smen. Această funcţie se referă la codurile în cadrul cărora poate fi interpretat semnul.
Termenul ,,mediu\" este folosit în multe feluri de către diferiţi teoreticieni, şi poate include categorii largi, cum ar fi vobirea şi scrierea, imprimarea şi transmiterea, sau se pote referi la forme tehnice specifice comunicării de masă (radio, televiziune, ziare, reviste, cărţi, fotografii, filme şi înregistrări) sau comunicării interpersonale (telefon, scrisori, fax, email, video-conferinţă, sisteme de mesagerie pe bază de computer).
Termenul ,,mediu\" este folosit în multe feluri de către diferiţi teoreticieni, şi poate include categorii largi, cum ar fi vobirea şi scrierea, imprimarea şi transmiterea, sau se pote referi la forme tehnice specifice comunicării de masă (radio, televiziune, ziare, reviste, cărţi, fotografii, filme şi înregistrări) sau comunicării interpersonale (telefon, scrisori, fax, email, video-conferinţă, sisteme de mesagerie pe bază de computer).
Semioticienii subliniază caracterul mijlocit al experienţei, amintindu-ne că avem întotdeauna de-a face cu semne şi coduri, nu cu o realitate obiectivă nemijlocită.
Semioticienii subliniază caracterul mijlocit al experienţei, amintindu-ne că avem întotdeauna de-a face cu semne şi coduri, nu cu o realitate obiectivă nemijlocită.
Concepţia lui Saussure despre înţeles a fost pur structurală, relaţională şi diferenţială - înţelesul semnelor era văzut ca fiind cuprins în relaţia lor sistematică unul cu altul. Prin contrast, înţelesul refernţial este reprezentarea referenţilor în semne şi texte. În modelul de comunicare prin transmitere, înţelesul este sinonim cu conţinutul.
Concepţia lui Saussure despre înţeles a fost pur structurală, relaţională şi diferenţială - înţelesul semnelor era văzut ca fiind cuprins în relaţia lor sistematică unul cu altul. Prin contrast, înţelesul refernţial este reprezentarea referenţilor în semne şi texte. În modelul de comunicare prin transmitere, înţelesul este sinonim cu conţinutul.
Marshall McLuhan (1911-1980) a fost un om de ştiinţă literar canadian care s-a bucurat de un statut internaţional de guru media în anii 1960. ,,McLuhanism\" este un termen folosit uneori pentru a se referi la noţiunea introdusă de acesta potrivit căreia ,,mediul este mesajul\", care a avut cel puţin patru înţelesuri aparente: a) că mediul îşi formează conţinutul (adică natura oricărui mediu are implicaţii asupra tipului de experienţă care poate fi cel mai bine trăită prin intermediul său); b) că folosirea unui mediu este importantă în sine (de exemplu privitul la televizor sau cititul cărţilor sunt experienţe în sine, indiferent de conţinutul explicit); c) că ,,mesajul\" unui mediu este ,,impactul\" pe care acesta îl are în societate; d) că ,,mesajul\" unui mediu este transformarea pe care o produce la nivelul obiceiurilor perceptuale ale utilizatorilor săi.
Marshall McLuhan (1911-1980) a fost un om de ştiinţă literar canadian care s-a bucurat de un statut internaţional de guru media în anii 1960. ,,McLuhanism\" este un termen folosit uneori pentru a se referi la noţiunea introdusă de acesta potrivit căreia ,,mediul este mesajul\", care a avut cel puţin patru înţelesuri aparente: a) că mediul îşi formează conţinutul (adică natura oricărui mediu are implicaţii asupra tipului de experienţă care poate fi cel mai bine trăită prin intermediul său); b) că folosirea unui mediu este importantă în sine (de exemplu privitul la televizor sau cititul cărţilor sunt experienţe în sine, indiferent de conţinutul explicit); c) că ,,mesajul\" unui mediu este ,,impactul\" pe care acesta îl are în societate; d) că ,,mesajul\" unui mediu este transformarea pe care o produce la nivelul obiceiurilor perceptuale ale utilizatorilor săi.
Deşi semnele pot fi distinse în forma materială a cuvintelor, a sunetelor, a imaginilor, a actelor sau a obiectelor, aceste lucruri nu au un înţeles intrinsec şi devin semne doar atunci când le ataşăm un sens. Semnele ca atare nu au o existenţă materială: doar vehiculul semnului are o substanţă materială.
Deşi semnele pot fi distinse în forma materială a cuvintelor, a sunetelor, a imaginilor, a actelor sau a obiectelor, aceste lucruri nu au un înţeles intrinsec şi devin semne doar atunci când le ataşăm un sens. Semnele ca atare nu au o existenţă materială: doar vehiculul semnului are o substanţă materială.
Materialismul este o poziţie anti-idealistă şi anti-esenţialistă care critică abstractizările şi materializările esenţialiste şi reducerea formalistă a substanţei la forme şi relaţii. Este realist în măsura în care lumea este privită ca având o fiinţare proprie recalcitrantă, care rezistă intenţiilor noastre. Materialiştii (numiţi uneori şi materialişti culturali) subliniază lucruri cum ar fi reprezentarea textuală a condiţiilor materiale ale realităţii sociale (cum ar fi sărăcia, boala şi exploatarea), contingenţa socio-culturală şi istorică a practicilor de semnificare, şi specificitatea şi proprietăţile fizice ale mediilor şi ale semnelor (suprimate în transparenţa codurilor dominante ale realismului estetic).
Materialismul este o poziţie anti-idealistă şi anti-esenţialistă care critică abstractizările şi materializările esenţialiste şi reducerea formalistă a substanţei la forme şi relaţii. Este realist în măsura în care lumea este privită ca având o fiinţare proprie recalcitrantă, care rezistă intenţiilor noastre. Materialiştii (numiţi uneori şi materialişti culturali) subliniază lucruri cum ar fi reprezentarea textuală a condiţiilor materiale ale realităţii sociale (cum ar fi sărăcia, boala şi exploatarea), contingenţa socio-culturală şi istorică a practicilor de semnificare, şi specificitatea şi proprietăţile fizice ale mediilor şi ale semnelor (suprimate în transparenţa codurilor dominante ale realismului estetic).
Spre deosebire de comunicarea interpersonală (comunicarea de la ,,unu-la-unu\"), acest termen este de obicei folosit pentru a se referi la comunicarea de la unul la mai mulţi, deşi această distincţie tinde să treacă cu vederea importanţa comunicării din grupurile mici (nici ,,unul\", nici ,,mai mulţi\"). În timp ce comunicarea de masă poate fi ,,în direct\" sau înregistrată, ea este în primul rând asincronă - comunicarea în direct în două sensuri printr-un mediu de masă are loc doar în cazuri speciale, cum ar fi apelurile radio sau televizate (care implică o comunicare interpersonală transmisă pe loc).
Spre deosebire de comunicarea interpersonală (comunicarea de la ,,unu-la-unu\"), acest termen este de obicei folosit pentru a se referi la comunicarea de la unul la mai mulţi, deşi această distincţie tinde să treacă cu vederea importanţa comunicării din grupurile mici (nici ,,unul\", nici ,,mai mulţi\"). În timp ce comunicarea de masă poate fi ,,în direct\" sau înregistrată, ea este în primul rând asincronă - comunicarea în direct în două sensuri printr-un mediu de masă are loc doar în cazuri speciale, cum ar fi apelurile radio sau televizate (care implică o comunicare interpersonală transmisă pe loc).
Caracterul marcat introdus ca termen de Jakobson se poate aplica polilor unei opoziţii paradigmatice (de exemplu bărbat/ femeie). Perechile de semnificanţi (ca de exemplu bărbat/femeie) conţin o formă nemarcată (în acest caz cuvântul bărbat), şi o formă marcată (în acest caz cuvântul femeie). Semnificantul marcat este diferit prin folosirea unei caracteristici semiotice speciale (îna cest caz adăugarea prefixului fe-). Statutul de marcat sau nemarcat se aplică nu numai semnificanţilor, ci şi semnificaţilor lor.
Caracterul marcat introdus ca termen de Jakobson se poate aplica polilor unei opoziţii paradigmatice (de exemplu bărbat/ femeie). Perechile de semnificanţi (ca de exemplu bărbat/femeie) conţin o formă nemarcată (în acest caz cuvântul bărbat), şi o formă marcată (în acest caz cuvântul femeie). Semnificantul marcat este diferit prin folosirea unei caracteristici semiotice speciale (îna cest caz adăugarea prefixului fe-). Statutul de marcat sau nemarcat se aplică nu numai semnificanţilor, ci şi semnificaţilor lor.
Derrida a folosit acest termen pentru a se referi la ,,metafizica prezenţei\" din cultura vestică - în special la fonocentrismul său, şi la faptul că acesta este fondat pe un semnificat transcendent mitic. Logocentrismul se poate referi şi la o direcţie interpretativă tipic inconştientă care favorizează comunicarea lingvistică, nu formele non-verbale de comunicare şi expresie, şi nici senzaţiile nonverbalizate; logocentrismul favorizează mai curând ochiul şi urechea, nu alte modalităţi senzoriale cum ar fi pipăitul.
Derrida a folosit acest termen pentru a se referi la ,,metafizica prezenţei\" din cultura vestică - în special la fonocentrismul său, şi la faptul că acesta este fondat pe un semnificat transcendent mitic. Logocentrismul se poate referi şi la o direcţie interpretativă tipic inconştientă care favorizează comunicarea lingvistică, nu formele non-verbale de comunicare şi expresie, şi nici senzaţiile nonverbalizate; logocentrismul favorizează mai curând ochiul şi urechea, nu alte modalităţi senzoriale cum ar fi pipăitul.
Enunţul eronat potrivit căruia înţelesul unui text se regăseşte în el şi este complet determinat de acesta, astfel încât cititorul nu trebuie decât să-i extragă înţelesul din semnele pe care le conţine. Această afirmaţie ignoră importanţa trecerii dincolo de informaţiile date şi limitează înţelegerea la decodificarea (în sensul cel mai restrâns) a proprietăţilor textuale (chiar fără a se folosi de coduri)
Enunţul eronat potrivit căruia înţelesul unui text se regăseşte în el şi este complet determinat de acesta, astfel încât cititorul nu trebuie decât să-i extragă înţelesul din semnele pe care le conţine. Această afirmaţie ignoră importanţa trecerii dincolo de informaţiile date şi limitează înţelegerea la decodificarea (în sensul cel mai restrâns) a proprietăţilor textuale (chiar fără a se folosi de coduri)
Conform determiniştilor lingvistici gândirea noastră (sau ,,viziunea asupra lumii\") este determinată de limbaj - chiar prin folosirea limbajului verbal şi/sau de structurile gramaticale, distincţiile semnatice şi ontologiile din caadrul unei limbi. O afirmaţie mai moderată este aceea că gândirea poate fi mai curând ,,influenţată\" decât inevitabil ,,determinată\" de către limbaj: este un proces în dublu sens, astfel încât tipul de limbaj pe care îl folosim este de asemenea influenţat de modul în care vedem lumea.
Conform determiniştilor lingvistici gândirea noastră (sau ,,viziunea asupra lumii\") este determinată de limbaj - chiar prin folosirea limbajului verbal şi/sau de structurile gramaticale, distincţiile semnatice şi ontologiile din caadrul unei limbi. O afirmaţie mai moderată este aceea că gândirea poate fi mai curând ,,influenţată\" decât inevitabil ,,determinată\" de către limbaj: este un proces în dublu sens, astfel încât tipul de limbaj pe care îl folosim este de asemenea influenţat de modul în care vedem lumea.
Aceşti termeni aparţin lui Saussure. ,,Limbajul\" se referă la sistemul abstact de reguli şi convenţii ale unui sistem de semnificare - existând independent de şi anterior utilizatorilor individuali. ,,Cuvântul\" se referă la exemplele concrete de folosire ale limbajului. Pentru semioticianul Saussure, cel mai mult contează structurile interioare şi regulile unui sistem semiotic ca tot unitar, nu performanţele specifice sau practicile, care sunt doar exemple ale folosirii sale. În timp ce Saussure nu s-a ocupat de cuvânt, structura limbajului este evident dezvăluită de studiul cuvântului. Aplicând această noţiune sistemelor semiotice în general, nu doar limbajului, distincţia se face între sistemul semiotic şi modul în care el este folosit în texte specifice şi în practică.
Aceşti termeni aparţin lui Saussure. ,,Limbajul\" se referă la sistemul abstact de reguli şi convenţii ale unui sistem de semnificare - existând independent de şi anterior utilizatorilor individuali. ,,Cuvântul\" se referă la exemplele concrete de folosire ale limbajului. Pentru semioticianul Saussure, cel mai mult contează structurile interioare şi regulile unui sistem semiotic ca tot unitar, nu performanţele specifice sau practicile, care sunt doar exemple ale folosirii sale. În timp ce Saussure nu s-a ocupat de cuvânt, structura limbajului este evident dezvăluită de studiul cuvântului. Aplicând această noţiune sistemelor semiotice în general, nu doar limbajului, distincţia se face între sistemul semiotic şi modul în care el este folosit în texte specifice şi în practică.
Mediile precum televiziunea şi filmul sunt privite de către unii semioticieni ca ,,limbaje\" (deşi acest lucru este viu contestat de alţii.) Semioticienii se referă de obicei la filme, la programele de televiziune şi de radio, la postere şi aşa mai departe ca la ,,texte\", folosind termenul de ,,citire\" a unor medii precum televiziunea şi fotografiile. Modelul lingvistic i-a determinat de multe ori pe semioticieni să caute în media audio-vizuală unităţi de analiză analoage cu cele folosite în lingvistică.
Mediile precum televiziunea şi filmul sunt privite de către unii semioticieni ca ,,limbaje\" (deşi acest lucru este viu contestat de alţii.) Semioticienii se referă de obicei la filme, la programele de televiziune şi de radio, la postere şi aşa mai departe ca la ,,texte\", folosind termenul de ,,citire\" a unor medii precum televiziunea şi fotografiile. Modelul lingvistic i-a determinat de multe ori pe semioticieni să caute în media audio-vizuală unităţi de analiză analoage cu cele folosite în lingvistică.
Termenul este folosit pentru a se referi la corespondenţe, parelele, sau similitudini între proprietăţile, modelele sau relaţiile dintre a) două structuri diferite; b) elemente structurale din două structuri diferite şi c) elemente structurale de la niveluri diferite din cadrul aceleiaşi structuri. Mulţi teoreticieni folosesc termenul omologie aproximativ în acelaşi sens.
Termenul este folosit pentru a se referi la corespondenţe, parelele, sau similitudini între proprietăţile, modelele sau relaţiile dintre a) două structuri diferite; b) elemente structurale din două structuri diferite şi c) elemente structurale de la niveluri diferite din cadrul aceleiaşi structuri. Mulţi teoreticieni folosesc termenul omologie aproximativ în acelaşi sens.
Ironia este o figură de stil retorică. Este un fel de semn dublu înc adrul căruia semnul literal se combină cu un alt semn de obicei pentru a transmite înţelesul opus. Totuşi, atât exagerările cât şi modestia pot fi ironice.
Ironia este o figură de stil retorică. Este un fel de semn dublu înc adrul căruia semnul literal se combină cu un alt semn de obicei pentru a transmite înţelesul opus. Totuşi, atât exagerările cât şi modestia pot fi ironice.
În timp ce termenul ,,intertextualitate\" ar fi de obicei folosit pentru legătura cu alte texte, o legătură asemănătoare este ceea ce se poate numi ,,intratextualitate\" - relaţiile interne din cadrul textului. În cadrul unui singur cod (de exemplu un cod fotografic) acestea ar fi pur şi simplu relaţii sintagmatice (de exemplu relaţia imaginii unei persoane cu alta din aceeaşi fotografie).
În timp ce termenul ,,intertextualitate\" ar fi de obicei folosit pentru legătura cu alte texte, o legătură asemănătoare este ceea ce se poate numi ,,intratextualitate\" - relaţiile interne din cadrul textului. În cadrul unui singur cod (de exemplu un cod fotografic) acestea ar fi pur şi simplu relaţii sintagmatice (de exemplu relaţia imaginii unei persoane cu alta din aceeaşi fotografie).
Noţiunea semiotică de intertextualitate introdus de Kristeva este asociată în primul rând cu teoreticienii poststructuralişti. Intertextualitatea se referă la diferite legături dintre formă şi conţinut care leagă un text de altele. Fiecare text există în relaţie cu altele. Deşi datoriile unui text faţă de altele sunt rar recunoscute, textele le datorează mai multe altor texte decât propriilor lor autori.
Noţiunea semiotică de intertextualitate introdus de Kristeva este asociată în primul rând cu teoreticienii poststructuralişti. Intertextualitatea se referă la diferite legături dintre formă şi conţinut care leagă un text de altele. Fiecare text există în relaţie cu altele. Deşi datoriile unui text faţă de altele sunt rar recunoscute, textele le datorează mai multe altor texte decât propriilor lor autori.
Acest termen, folosit de Jonathan Potter, se referă la codurile interpretative şi textuale disponibile pentru cei din comunităţile interpretative, care le dau posibilitatea de a înţelege şi - atunci când cel care foloseşte codul are capitalul simbolic potrivit - de a produce texte în care să folosească aceste coduri.
Acest termen, folosit de Jonathan Potter, se referă la codurile interpretative şi textuale disponibile pentru cei din comunităţile interpretative, care le dau posibilitatea de a înţelege şi - atunci când cel care foloseşte codul are capitalul simbolic potrivit - de a produce texte în care să folosească aceste coduri.
Cei care au în comun aceleaşi coduri sunt membrii unei ,,comunităţi interpretative\" - un termen introdus de teoreticianul literar Stanley Fish pentru a se referi atât la ,,scriitorii\" cât şi la ,,cititorii\" unor anumite genuri de texte (dar care poate fi folosit în sens mai larg pentru a face referire la cei care au în comun orice fel de cod).
Cei care au în comun aceleaşi coduri sunt membrii unei ,,comunităţi interpretative\" - un termen introdus de teoreticianul literar Stanley Fish pentru a se referi atât la ,,scriitorii\" cât şi la ,,cititorii\" unor anumite genuri de texte (dar care poate fi folosit în sens mai larg pentru a face referire la cei care au în comun orice fel de cod).
Deşi numeroase coduri semiotice pot fi considerate ca interpretative, acest lucru poate fi văzut ca formând un mare grup de coduri, alături de codurile sociale şi de cele textuale.
Deşi numeroase coduri semiotice pot fi considerate ca interpretative, acest lucru poate fi văzut ca formând un mare grup de coduri, alături de codurile sociale şi de cele textuale.
În modelul semnelor a lui Peirce, intepretantul nu este un interpret, ci mai curând înţelesul dat semnului. Peirce nu include interpretul direct în triada sa, deşi el subliniază procesul interpretativ al semiozei.
În modelul semnelor a lui Peirce, intepretantul nu este un interpret, ci mai curând înţelesul dat semnului. Peirce nu include interpretul direct în triada sa, deşi el subliniază procesul interpretativ al semiozei.
Spre deosebire de comunicarea în masă (,,de la unul la mai mulţi\"), acest termen este folosit cu referire la comunicarea ,,unu-la-unu\", deşi această distincţie tinde să treacă cu vederea importanţa comunicării în cadrul grupurilor mici (nici ,,unul\", nici mai mulţi)
Spre deosebire de comunicarea în masă (,,de la unul la mai mulţi\"), acest termen este folosit cu referire la comunicarea ,,unu-la-unu\", deşi această distincţie tinde să treacă cu vederea importanţa comunicării în cadrul grupurilor mici (nici ,,unul\", nici mai mulţi)
Termen aparţinând lui Althusser care descrie un mecanism prin care subietul uman este ,,constituit\" (construit) din structuri predefinite (o viziune structuralistă). Acest concept este folosit de teoreticienii marxişti pentru a explica funcţia ideologică a textelor din mass media.
Termen aparţinând lui Althusser care descrie un mecanism prin care subietul uman este ,,constituit\" (construit) din structuri predefinite (o viziune structuralistă). Acest concept este folosit de teoreticienii marxişti pentru a explica funcţia ideologică a textelor din mass media.
Eroarea intenţionată (idnetificată de teoreticienii literari Wimsatt şi Beardsley) implică crearea unei legături întree înţelesul unui text şi intenţiile autorului. Deşi aceşti teoreticieni consideră că sensul se regăseşte în text, alţii, care nu le împărtăşesc punctul de vedere literalist au desconsiderat intenţiile autorului în raport cu sensul.
Eroarea intenţionată (idnetificată de teoreticienii literari Wimsatt şi Beardsley) implică crearea unei legături întree înţelesul unui text şi intenţiile autorului. Deşi aceşti teoreticieni consideră că sensul se regăseşte în text, alţii, care nu le împărtăşesc punctul de vedere literalist au desconsiderat intenţiile autorului în raport cu sensul.
Un mod în care semnificantul nu este pur arbitrar, ci direct legat de semnificat într-un anumit fel (fizic sau cauzal) - această legătură poate fi observată sau dedusă (de exemplu fumul, girueta, termometrul, ceasul, nivelul alcoolului, urma piciorului, amprenta, ciocănitul la uşă, pulsul, erupţiile, durerea) (Peirce).
Un mod în care semnificantul nu este pur arbitrar, ci direct legat de semnificat într-un anumit fel (fizic sau cauzal) - această legătură poate fi observată sau dedusă (de exemplu fumul, girueta, termometrul, ceasul, nivelul alcoolului, urma piciorului, amprenta, ciocănitul la uşă, pulsul, erupţiile, durerea) (Peirce).
Acest termen a fost folosit de Christian Metz pentru a se referi la semnificantul cinematic. Termenul este folosit în mai multe sensuri. Semnificantul cinematic este ,,imaginar\" în virtutea unei transparenţe perceptuale aparente care sugerează prezenţa nemijlocită a semnificatului său absent - o trăsătură considerată ca fiind cheia puterii cinematografului.
Acest termen a fost folosit de Christian Metz pentru a se referi la semnificantul cinematic. Termenul este folosit în mai multe sensuri. Semnificantul cinematic este ,,imaginar\" în virtutea unei transparenţe perceptuale aparente care sugerează prezenţa nemijlocită a semnificatului său absent - o trăsătură considerată ca fiind cheia puterii cinematografului.
,,Imaginarul\" este un termen aparţinând lui Lacan pentru tărâmul în care se iniţiază definirea Sinelui. Iniţial copilul nu are un centru al identităţii şi nu există limite clare faţă de lumea exterioară. Lacan susţine că în ,,faza oglinzii\" (între şase şi optsprezece luni, înainte de a deprinde vorbirea), faptul de a-ţi vedea propria imagine în oglindă induce o iluzie clar definită a unei identităţi personale coerente şi independente.
,,Imaginarul\" este un termen aparţinând lui Lacan pentru tărâmul în care se iniţiază definirea Sinelui. Iniţial copilul nu are un centru al identităţii şi nu există limite clare faţă de lumea exterioară. Lacan susţine că în ,,faza oglinzii\" (între şase şi optsprezece luni, înainte de a deprinde vorbirea), faptul de a-ţi vedea propria imagine în oglindă induce o iluzie clar definită a unei identităţi personale coerente şi independente.
Nu există sisteme de semne ,,neutre\" din punct de vedere ideologic: semnele funcţionează atât pentru a convinge cât şi pentru a face trimitere la ceva. Teoria semiotică modernă este deseori asociată unei abordări marxiste care subliniază rolul ideologiei. Ideologia îi construieşte pe oameni ca subiecţi prin operarea cu coduri. Conform teoriei poziţionării textuale, înţelegerea sensului unui text implică asumarea unei identităţi ideologice potrivite (a se vedea ,,cititori ideali\") Pentru Althusser, ideologia reprezenta un sistemd e reprezentare care implică existenţa unor ,,mituri transparente\" care funcţionează pentru a-i induce subiectului o relaţie ,,imaginară\" cu condiţiile ,,real\" ale existenţei.
Nu există sisteme de semne ,,neutre\" din punct de vedere ideologic: semnele funcţionează atât pentru a convinge cât şi pentru a face trimitere la ceva. Teoria semiotică modernă este deseori asociată unei abordări marxiste care subliniază rolul ideologiei. Ideologia îi construieşte pe oameni ca subiecţi prin operarea cu coduri. Conform teoriei poziţionării textuale, înţelegerea sensului unui text implică asumarea unei identităţi ideologice potrivite (a se vedea ,,cititori ideali\") Pentru Althusser, ideologia reprezenta un sistemd e reprezentare care implică existenţa unor ,,mituri transparente\" care funcţionează pentru a-i induce subiectului o relaţie ,,imaginară\" cu condiţiile ,,real\" ale existenţei.
Unul dintre tipurile de coduri de interpretare, aşa-numitele ,,ism-uri\", cum ar fi: individualismul, capitalismul, liberalismul, conservatorismul, feminismul, materialismul, consumatorismul şi populismul.
Unul dintre tipurile de coduri de interpretare, aşa-numitele ,,ism-uri\", cum ar fi: individualismul, capitalismul, liberalismul, conservatorismul, feminismul, materialismul, consumatorismul şi populismul.
O viziune filosofică (specific epistemologică) asupra a ,,ceea ce este real\", în cadrul căreia, în forma sa extremă, se afirmă că realitatea este pur subiectivă şi că este construită prin felul în care noi folosim semnele. Constructiviştii critică desconsiderarea de către idealişti a dimensiunii sociale. Separarea textelor de contextele lor sociale este uneori numită şi idealism textual.
O viziune filosofică (specific epistemologică) asupra a ,,ceea ce este real\", în cadrul căreia, în forma sa extremă, se afirmă că realitatea este pur subiectivă şi că este construită prin felul în care noi folosim semnele. Constructiviştii critică desconsiderarea de către idealişti a dimensiunii sociale. Separarea textelor de contextele lor sociale este uneori numită şi idealism textual.
Acest termen este deseori folosit pentru a face referire la rolurile în care cititorii unui text sunt ,,poziţionaţi\" ca subiecţi prin folosirea unor anumite moduri de adresare. Pentru Eco acest termen nu sugerează un cititor ,,perfect\" care reflectă în totalitate intenţia autorului, ci un ,,cititor model\" a cărui interpretare poate fi justificată în funcţie de text.
Acest termen este deseori folosit pentru a face referire la rolurile în care cititorii unui text sunt ,,poziţionaţi\" ca subiecţi prin folosirea unor anumite moduri de adresare. Pentru Eco acest termen nu sugerează un cititor ,,perfect\" care reflectă în totalitate intenţia autorului, ci un ,,cititor model\" a cărui interpretare poate fi justificată în funcţie de text.
Un mod în care semnificantul este perceput ca fiind asemănător sau ca imitând semnificatul (arătând, sunând, având textura, gustul sau mirosul acestuia) - având calităţi asemănătoare cu acesta(de exemplu un portret, o diagramă, un şablon, onomatopeele, metaforele, sunetele realiste din muică, efectele sonore din teatrul radiofonic, un fundal muzical dublat, gesturi imitative) (Peirce).
Un mod în care semnificantul este perceput ca fiind asemănător sau ca imitând semnificatul (arătând, sunând, având textura, gustul sau mirosul acestuia) - având calităţi asemănătoare cu acesta(de exemplu un portret, o diagramă, un şablon, onomatopeele, metaforele, sunetele realiste din muică, efectele sonore din teatrul radiofonic, un fundal muzical dublat, gesturi imitative) (Peirce).
Context istoric. În măsura în care semiotica structuralistă se concentrează mai curând pe analiza sincronă decât pe cea diacronică, criticii au susţinut că aceasta este aistorică - că ignoră procesele şi istoricitatea.
Context istoric. În măsura în care semiotica structuralistă se concentrează mai curând pe analiza sincronă decât pe cea diacronică, criticii au susţinut că aceasta este aistorică - că ignoră procesele şi istoricitatea.
Grafocentrismul sau scriptismul reprezintă o direcţie interpretativă inconştientă tipică în cadrul căreia scrisului i se acordă o importanţă mai mare decât vorbirii. Tendinţele favorabile cuvintelor scrise sau imprimate sunt strâns legate de superioritatea vederii asupra sunetului, a ochiului asupra urechii, numit şi ,,ocularcentrism\"
Grafocentrismul sau scriptismul reprezintă o direcţie interpretativă inconştientă tipică în cadrul căreia scrisului i se acordă o importanţă mai mare decât vorbirii. Tendinţele favorabile cuvintelor scrise sau imprimate sunt strâns legate de superioritatea vederii asupra sunetului, a ochiului asupra urechii, numit şi ,,ocularcentrism\"
Unii semioticieni se referă la ,,gramatica\" unui mediu altul decât limbajul, în special în ceea ce priveşte media vizuală, în timp ce alţii au provocat această aplicare a unui model lingvistic la medii care îl depăşesc pe cel verbal.
Unii semioticieni se referă la ,,gramatica\" unui mediu altul decât limbajul, în special în ceea ce priveşte media vizuală, în timp ce alţii au provocat această aplicare a unui model lingvistic la medii care îl depăşesc pe cel verbal.
Diferenţele convenţionale de gen tind să se bazeze pe ideea că ele constituie nişte convenţii de formă şi conţinut pe care le au în comun textele care se considera că le aparţin. Totuşi, un text individual din cadrul unui anumit gen are doar rar, sau poate niciodată, toate caracteristicile genului şi textele conţin de multe ori convenţii ale mai multor genuri.
Diferenţele convenţionale de gen tind să se bazeze pe ideea că ele constituie nişte convenţii de formă şi conţinut pe care le au în comun textele care se considera că le aparţin. Totuşi, un text individual din cadrul unui anumit gen are doar rar, sau poate niciodată, toate caracteristicile genului şi textele conţin de multe ori convenţii ale mai multor genuri.
În modelul comunicării lingvistice a lui Jakobson dominaţia oricăruia dintre cei şase factori dintr-un enunţ reflectă o altă funcţie lingvistică. funcţia referenţială: orientată către context; funcţia expresivă: orientată către adresant; funcţia conativă: orientată către destinatar; funcţia fatică: orientată către contact; funcţia metalingvistică: orientată către cod; funcţia poetică: orientată către mesaj. În orice situaţie dată unul dintre aceşti factori este cel ,,dominant\", iar această funcţie dominantă influenţează caracterul general al ,,mesajului\".
În modelul comunicării lingvistice a lui Jakobson dominaţia oricăruia dintre cei şase factori dintr-un enunţ reflectă o altă funcţie lingvistică. funcţia referenţială: orientată către context; funcţia expresivă: orientată către adresant; funcţia conativă: orientată către destinatar; funcţia fatică: orientată către contact; funcţia metalingvistică: orientată către cod; funcţia poetică: orientată către mesaj. În orice situaţie dată unul dintre aceşti factori este cel ,,dominant\", iar această funcţie dominantă influenţează caracterul general al ,,mesajului\".
În cel mai larg sens, funcţionalismul este o perspectivă asupra societăţii şi a culturii care subliniază funcţiile interdependente ale tuturor părţilor în raport cu întregul sistem. A fost teoretizat de sociologii Herbert Spencer şi Emile Durkheim şi adoptat apoi de antropologul Bronislaw Malinowski şi de sociologii Talcott Parsons şi Robert K Merton. A fost criticat pentru faptul că nu a reuşit să explice existenţa conflictului şi a schimbării. În lingvistică, funcţionalismul este perspectiva potrivit căreia structura limbajului este determinată de funcţiile pe care le îndeplineşte. Prin urmare, lingviştii funcţionalişti se concentrează asupra funcţiei formelor lingvistice.
În cel mai larg sens, funcţionalismul este o perspectivă asupra societăţii şi a culturii care subliniază funcţiile interdependente ale tuturor părţilor în raport cu întregul sistem. A fost teoretizat de sociologii Herbert Spencer şi Emile Durkheim şi adoptat apoi de antropologul Bronislaw Malinowski şi de sociologii Talcott Parsons şi Robert K Merton. A fost criticat pentru faptul că nu a reuşit să explice existenţa conflictului şi a schimbării. În lingvistică, funcţionalismul este perspectiva potrivit căreia structura limbajului este determinată de funcţiile pe care le îndeplineşte. Prin urmare, lingviştii funcţionalişti se concentrează asupra funcţiei formelor lingvistice.
Modurile de adresare diferă în funcţie de formalitate sau de distanţă socială. Potrivit lui Edward T. Hall, se face deseori distincţia dintre modurile de adresare ,,intim\", ,,personal\", ,,social\" şi ,,public\" (sau ,,impersonal\") În lucrul cu camera acest lucru se reflectă în dimensiunea cadrelor - cadrele apropiate înseamnă moduri intime sau personale, cadrele medii reprezintă un mod social, iar cele lungi, un mod impersonal.
Modurile de adresare diferă în funcţie de formalitate sau de distanţă socială. Potrivit lui Edward T. Hall, se face deseori distincţia dintre modurile de adresare ,,intim\", ,,personal\", ,,social\" şi ,,public\" (sau ,,impersonal\") În lucrul cu camera acest lucru se reflectă în dimensiunea cadrelor - cadrele apropiate înseamnă moduri intime sau personale, cadrele medii reprezintă un mod social, iar cele lungi, un mod impersonal.
Formalismul rus a fost o doctrină estetică structuralistă, anti-realistă a căror propunători au fost printre alţii Victor Shklovsky (a se vedea Denaturalizarea). Formalişti structurali erau şi lingviştii şcolii de la Praga. Formalismul s-a concentrat pe folosirea literară a limbajului din punct de vedere lingvistic. Aşa cum o sugerează şi numele, principala preocupare a formaliştilor a fost forma, conţinutul, tehnica sau mediul mai mult decât conţinutul. Ei considerau limbajul literar ca un limbaj ,,făcut ciudat\", iar modelul lor era mai mult poezia decât proza.
Formalismul rus a fost o doctrină estetică structuralistă, anti-realistă a căror propunători au fost printre alţii Victor Shklovsky (a se vedea Denaturalizarea). Formalişti structurali erau şi lingviştii şcolii de la Praga. Formalismul s-a concentrat pe folosirea literară a limbajului din punct de vedere lingvistic. Aşa cum o sugerează şi numele, principala preocupare a formaliştilor a fost forma, conţinutul, tehnica sau mediul mai mult decât conţinutul. Ei considerau limbajul literar ca un limbaj ,,făcut ciudat\", iar modelul lor era mai mult poezia decât proza.
Hjelmslev a introdus noţiunea conform căreia atât expresia cât şi conţinutul au substanţă şi formă. În acest context semnele au patru dimensiuni: substanţa conţinutului; forma conţinutului; substanţa expresiei; forma expresiei.
Hjelmslev a introdus noţiunea conform căreia atât expresia cât şi conţinutul au substanţă şi formă. În acest context semnele au patru dimensiuni: substanţa conţinutului; forma conţinutului; substanţa expresiei; forma expresiei.
O diferenţă uneori similară cu cea a lui Saussure între semnificant (văzut ca formă) şi semnificat (văzut ca şi conţinut). Totuşi, metafora formei ca ,,receptacol\" este problematică, având tendinţa de a susţine identificarea conţinutului cu sensul, sugerând faptul că sensul poate fi ,,extras\" fără un proces activ de interpretare şi că forma nu are un sens în sine.
O diferenţă uneori similară cu cea a lui Saussure între semnificant (văzut ca formă) şi semnificat (văzut ca şi conţinut). Totuşi, metafora formei ca ,,receptacol\" este problematică, având tendinţa de a susţine identificarea conţinutului cu sensul, sugerând faptul că sensul poate fi ,,extras\" fără un proces activ de interpretare şi că forma nu are un sens în sine.
În modelul său triadic al semnului, Peirce s-a referit la semn ca la un exemplu de prim nivel, la obiectul său ca la un exemplu de nivel secund şi la interpretant ca la un exemplu de nivel terţ.
În modelul său triadic al semnului, Peirce s-a referit la semn ca la un exemplu de prim nivel, la obiectul său ca la un exemplu de nivel secund şi la interpretant ca la un exemplu de nivel terţ.
La primul nivel structural (mai înalt) un sistem semiotic cuprinde cele mai mici unităţi de sens disponibile (de exemplu morfemele sau cuvintele dintr-o limbă).
La primul nivel structural (mai înalt) un sistem semiotic cuprinde cele mai mici unităţi de sens disponibile (de exemplu morfemele sau cuvintele dintr-o limbă).
Coduri din televiziune şi din cinematografie care includ: genul, lucrul cu camera (dimensiune, focalizare, mişcare a lentilei, unghi, alegere a lentilei, compoziţie); editarea (tăieri şi estompări, rată de tăiere şi ritm); folosirea timpului (compresie, retrospecţie, mişcare rapidă, mişcare în rallenti); luminozitatea; culoarea; sunetul (muzică, fundal muzical); grafica şi stilul narativ.
Coduri din televiziune şi din cinematografie care includ: genul, lucrul cu camera (dimensiune, focalizare, mişcare a lentilei, unghi, alegere a lentilei, compoziţie); editarea (tăieri şi estompări, rată de tăiere şi ritm); folosirea timpului (compresie, retrospecţie, mişcare rapidă, mişcare în rallenti); luminozitatea; culoarea; sunetul (muzică, fundal muzical); grafica şi stilul narativ.
În modelul comunicării lingvistice al lui Jakobson această funcţie este una dintre cele mai importante ale unui semn. Această funcţie implică construcţia (de obicei implicită) a unui destinatar al mesajului (cititor ideal).
În modelul comunicării lingvistice al lui Jakobson această funcţie este una dintre cele mai importante ale unui semn. Această funcţie implică construcţia (de obicei implicită) a unui destinatar al mesajului (cititor ideal).
Esenţialiştii susţin că anumiţi semnificaţi reprezintă entităţi distincte, autonome, cu existenţă obiectivă şi proprietăţi esenţiale şi care pot fi definiţi ca având o ,,esenţă\" absolută, universală şi transistorică. Acestor semnificaţi (cum ar fi ,,Realitate\", ,,Adevăr\", ,,Sens\", ,,Fapte\", ,,Minte\", ,,Conştiinţă\", ,,Natură\", ,,Frumuseţe\", ,,Dreptate\", ,,Libertate\") li se acordă un status ontologic în care există anterior limbajului. În legătură cu oamenii, termenul se referă la faptul că fiinţele umane (sau o anumită categorie de oameni, ca de exemplu ,,femeile\") au o natură inerentă, constantă şi distinctivă care poate fi ,,descoperită\" (a spune acest lucru despre bărbaţi sau femei, de exemplu, este un esenţialism biologic). Filosofia ,,umanistă\" (adânc înrădăcinată în cultura vestică) este esenţialistă, bazată pe ideea că individul are un ,,sine lăuntric\" (,,personalitate\", ,,atitudini\" şi ,,opinii\"), care este stabil, coerent, constant, unificat şi autonom şi care ne determină comportamentul. Ideologia burgheză este esenţialistă în sensul că societatea este caracterizată de indivizi ,,liberi\" ale căror esenţe înnăscute includ ,,talentul\", ,,eficienţa\", ,, lenea\" sau ,,imoralitatea\".
Esenţialiştii susţin că anumiţi semnificaţi reprezintă entităţi distincte, autonome, cu existenţă obiectivă şi proprietăţi esenţiale şi care pot fi definiţi ca având o ,,esenţă\" absolută, universală şi transistorică. Acestor semnificaţi (cum ar fi ,,Realitate\", ,,Adevăr\", ,,Sens\", ,,Fapte\", ,,Minte\", ,,Conştiinţă\", ,,Natură\", ,,Frumuseţe\", ,,Dreptate\", ,,Libertate\") li se acordă un status ontologic în care există anterior limbajului. În legătură cu oamenii, termenul se referă la faptul că fiinţele umane (sau o anumită categorie de oameni, ca de exemplu ,,femeile\") au o natură inerentă, constantă şi distinctivă care poate fi ,,descoperită\" (a spune acest lucru despre bărbaţi sau femei, de exemplu, este un esenţialism biologic). Filosofia ,,umanistă\" (adânc înrădăcinată în cultura vestică) este esenţialistă, bazată pe ideea că individul are un ,,sine lăuntric\" (,,personalitate\", ,,atitudini\" şi ,,opinii\"), care este stabil, coerent, constant, unificat şi autonom şi care ne determină comportamentul. Ideologia burgheză este esenţialistă în sensul că societatea este caracterizată de indivizi ,,liberi\" ale căror esenţe înnăscute includ ,,talentul\", ,,eficienţa\", ,, lenea\" sau ,,imoralitatea\".
Derrida a adoptat de la Heidegger strategia de a scrie ,,la cald\", respectiv a imprima un cuvânt traversat de linii, permiţând astfel ca originalul să fie lizibil, astfel: Fiinţă. Aceasta voia să arate faptul că, deşi termenul era extrem de problematic, tot era necesară folosirea sa. Face aluzie la problema determinismului lingvistic.
Derrida a adoptat de la Heidegger strategia de a scrie ,,la cald\", respectiv a imprima un cuvânt traversat de linii, permiţând astfel ca originalul să fie lizibil, astfel: Fiinţă. Aceasta voia să arate faptul că, deşi termenul era extrem de problematic, tot era necesară folosirea sa. Face aluzie la problema determinismului lingvistic.
O ramură a filosofiei care se ocupă cu teoria cunoaşterii. Termenul se referă la modul în care ,,lumea\" poate fi cunoscută şi la ce se poate cunoaşte din ea. Realismul, idealismul şi constructivismul sunt toate ipostaze a ceea ce este ,,real\". Epistemologiile încorporează presupuneri ontologice.
O ramură a filosofiei care se ocupă cu teoria cunoaşterii. Termenul se referă la modul în care ,,lumea\" poate fi cunoscută şi la ce se poate cunoaşte din ea. Realismul, idealismul şi constructivismul sunt toate ipostaze a ceea ce este ,,real\". Epistemologiile încorporează presupuneri ontologice.
Foucault foloseşte termenul ,,epistem\" pentru a se referi la totalitatea relaţiilor dintr-o anumită perioadă istorică care uneşte practicile discursive generându-i epistemologiile.
Foucault foloseşte termenul ,,epistem\" pentru a se referi la totalitatea relaţiilor dintr-o anumită perioadă istorică care uneşte practicile discursive generându-i epistemologiile.
Producerea textelor de către codificatori cu referinţă la codurile relevante (Jakobson). Codificarea implică aducerea în prim plan ale unor înţelesuri şi minimizarea altora.
Producerea textelor de către codificatori cu referinţă la codurile relevante (Jakobson). Codificarea implică aducerea în prim plan ale unor înţelesuri şi minimizarea altora.
Un semnificant ,,gol\" sau ,,flotant\" este definit ca având un semnificat vag, foarte variabil, de nespecificat sau inexistent. Astfel de semnificanţi înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi: pot însemna multe lucruri sau chiar nimic; pot însemna orice doresc cei care îi interpretează. Cei care susţin existenţa unor astfel de semnificanţi susţin că există o ruptură radicală între semnificant şi semnificat.
Un semnificant ,,gol\" sau ,,flotant\" este definit ca având un semnificat vag, foarte variabil, de nespecificat sau inexistent. Astfel de semnificanţi înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi: pot însemna multe lucruri sau chiar nimic; pot însemna orice doresc cei care îi interpretează. Cei care susţin existenţa unor astfel de semnificanţi susţin că există o ruptură radicală între semnificant şi semnificat.
Un model diadic al semnului se bazează pe o despărţire a semnului în două elemente constitutive necesare. Modelul lui Saussure este unul diadic (a se avea în vedere faptul că Saussure insista că o astfel de despărţire era pur analitică)
Un model diadic al semnului se bazează pe o despărţire a semnului în două elemente constitutive necesare. Modelul lui Saussure este unul diadic (a se avea în vedere faptul că Saussure insista că o astfel de despărţire era pur analitică)
Aceatsa se referă la puterea cuvintelor de a se referi la lucruri în absenţa acestora. Înlocuirea a fost identificată de către Hocket ca o trăsătură conceptuală exprem de importantă a limbii.
Aceatsa se referă la puterea cuvintelor de a se referi la lucruri în absenţa acestora. Înlocuirea a fost identificată de către Hocket ca o trăsătură conceptuală exprem de importantă a limbii.
Semnele digitale implică unităţi discrete cum ar fi cuvintele sau numeralele, spre deosebire de semnele analogice. A se avea în vedere, totuşi, faptul cp tehnologia digitală poate transforma semnele analogice în reproduceri digitale potenţial imposibil de distins de ,,originale\" din punct de vedere perceptual, şi că textele generate într-un mediu digital pot fi ,,copii fără original\" (de exemplu un text redactat cu un procesor de cuvinte)
Semnele digitale implică unităţi discrete cum ar fi cuvintele sau numeralele, spre deosebire de semnele analogice. A se avea în vedere, totuşi, faptul cp tehnologia digitală poate transforma semnele analogice în reproduceri digitale potenţial imposibil de distins de ,,originale\" din punct de vedere perceptual, şi că textele generate într-un mediu digital pot fi ,,copii fără original\" (de exemplu un text redactat cu un procesor de cuvinte)
Derrida a inventat acest termen pentru a se referi în acelaşi timp la ,,diferenţă\" şi ,,amânare\". În mod intenţionat el a dat asigurări că (în franceză) distincţia faţă de cuvântul ,,diferenţă\" era evidentă doar în scris. Venind în completarea noţiunii lui Saussure potrivit căreia înţelesul este diferenţial (bazat de diferenţa dintre semne), acest termen trebuie să ne amintească faptul că şi semnele amână prezenţa noţiunii semnificate prin substituţii nesfârşite ale semnificanţilor.
Derrida a inventat acest termen pentru a se referi în acelaşi timp la ,,diferenţă\" şi ,,amânare\". În mod intenţionat el a dat asigurări că (în franceză) distincţia faţă de cuvântul ,,diferenţă\" era evidentă doar în scris. Venind în completarea noţiunii lui Saussure potrivit căreia înţelesul este diferenţial (bazat de diferenţa dintre semne), acest termen trebuie să ne amintească faptul că şi semnele amână prezenţa noţiunii semnificate prin substituţii nesfârşite ale semnificanţilor.
Perechi de semnificaţi care se exclud reciproc în cadrul unei paradigme, şi care reprezintă categorii care, împreună, nu definesc un univers complet al discursului (domeniu ontologic relevant), de exemplu soare/lună (Leymore).
Perechi de semnificaţi care se exclud reciproc în cadrul unei paradigme, şi care reprezintă categorii care, împreună, nu definesc un univers complet al discursului (domeniu ontologic relevant), de exemplu soare/lună (Leymore).
Acest termen este folosit de realişti pentru a descrie o poziţie pe care o asociază cu relativismul epistemologic şi cu negarea existenţei oricărei realităţi care se poate cunoaşte, alta decât cea reprezentată în mod convenţional.
Acest termen este folosit de realişti pentru a descrie o poziţie pe care o asociază cu relativismul epistemologic şi cu negarea existenţei oricărei realităţi care se poate cunoaşte, alta decât cea reprezentată în mod convenţional.
Acest termen este folosit de realişti pentru a descrie o poziţie pe care o asociază cu relativismul epistemologic şi cu negarea existenţei oricărei realităţi care se poate cunoaşte, alta decât cea reprezentată în mod convenţional.
Acest termen este folosit de realişti pentru a descrie o poziţie pe care o asociază cu relativismul epistemologic şi cu negarea existenţei oricărei realităţi care se poate cunoaşte, alta decât cea reprezentată în mod convenţional.
În limbajul comun, acest termen se referă la ceva care atinge sau care se învecinează cu altceva; unii semiologi îl folosesc pentru a vorbi despre ceva care face parte din altceva sau din acelaşi domeniu.
În limbajul comun, acest termen se referă la ceva care atinge sau care se învecinează cu altceva; unii semiologi îl folosesc pentru a vorbi despre ceva care face parte din altceva sau din acelaşi domeniu.
O formă cantitativă de analiză pe text care include categorizarea şi inventarierea elementelor recurente din forma sau din conţinutul textelor. Această metodă poate fi folosită în asociere cu analiza semiotica (analiza semiotică textuală fiind o metodologie calitativă)
O formă cantitativă de analiză pe text care include categorizarea şi inventarierea elementelor recurente din forma sau din conţinutul textelor. Această metodă poate fi folosită în asociere cu analiza semiotica (analiza semiotică textuală fiind o metodologie calitativă)
Acesta este un concept introdus de Freud pentru inerpretarea psihoanalitică a viselor: prin condensare, mai multe gânduri sunt condensate într-un singur simbol.
Acesta este un concept introdus de Freud pentru inerpretarea psihoanalitică a viselor: prin condensare, mai multe gânduri sunt condensate într-un singur simbol.
Bunul simţ reprezintă cele mai răspândite valori culturale şi istorice, atitudini şi credinţe din cadrul unei anumite culturi. Este egenrat de forţle ideologice care operează prin intermediul codurilor şi a miturilor.
Bunul simţ reprezintă cele mai răspândite valori culturale şi istorice, atitudini şi credinţe din cadrul unei anumite culturi. Este egenrat de forţle ideologice care operează prin intermediul codurilor şi a miturilor.
Termen aparţinând lui Stuart Hall folosit pentru a vorbi despre câteva ,,momente\" legate dar diferite din procesele de comunicare în masă - producerea, circularea, distribuirea/consumarea şi reproducerea.
Termen aparţinând lui Stuart Hall folosit pentru a vorbi despre câteva ,,momente\" legate dar diferite din procesele de comunicare în masă - producerea, circularea, distribuirea/consumarea şi reproducerea.
Un mod senzorial folosit într-un mediu (de exmplu vizual, auditic, tactil). Canalul/canalele disponibil(e) sunt dictate de caracteristicile tehnice ale mediului în care apare un text. Influenţa senzorială a canalului limitează codurile pentru care este potrivit.
Un mod senzorial folosit într-un mediu (de exmplu vizual, auditic, tactil). Canalul/canalele disponibil(e) sunt dictate de caracteristicile tehnice ale mediului în care apare un text. Influenţa senzorială a canalului limitează codurile pentru care este potrivit.
Termen aparţinând lui Fiske folosit pentru coduri împărtăşite de membrii unui public de masă învăţate în mod informal mai curând prin experienţă decât în mod deliberat sau instituţionalizat. Spre deosebire de codurile de restrângere, codurile de difuzare sunt mai simple din punct de vedere structural, folosind convenţii standard şi ,,formule\" - putând astfel genera clişee şi stereotipuri.
Termen aparţinând lui Fiske folosit pentru coduri împărtăşite de membrii unui public de masă învăţate în mod informal mai curând prin experienţă decât în mod deliberat sau instituţionalizat. Spre deosebire de codurile de restrângere, codurile de difuzare sunt mai simple din punct de vedere structural, folosind convenţii standard şi ,,formule\" - putând astfel genera clişee şi stereotipuri.
Termen aparţinând lui Levi-Strauss folosit pentru asimilarea unor materiale la îndemână (contribuind astfel la construirea propriei identităţi ale unei persoane). Folosit pentru a se referi la practica unor autori de a adopta şi de a adapta semne din alte texte.
Termen aparţinând lui Levi-Strauss folosit pentru asimilarea unor materiale la îndemână (contribuind astfel la construirea propriei identităţi ale unei persoane). Folosit pentru a se referi la practica unor autori de a adopta şi de a adapta semne din alte texte.
Divizarea ontologică a unui domeniu în două categorii discrete (dihotomii) sau polarităţi. Binarismul este un termen mai dur pe care criticii l-au folosit pentru ceea ce ei consideră a fi un dualism obsesiv al unor structuralişti precum Levi-Strauss şi jakobson. Hjelmslev pleda în contra binarismului. Deconstrucţia lui Derride demonstrează imposibilitatea detaşării de logica binară.
Divizarea ontologică a unui domeniu în două categorii discrete (dihotomii) sau polarităţi. Binarismul este un termen mai dur pe care criticii l-au folosit pentru ceea ce ei consideră a fi un dualism obsesiv al unor structuralişti precum Levi-Strauss şi jakobson. Hjelmslev pleda în contra binarismului. Deconstrucţia lui Derride demonstrează imposibilitatea detaşării de logica binară.
Perechi de signifianţi opoziţionali din cadrul unei paradigme, reprezentând anumite categorii prin gradare comparativă pe aceeaşi dimensiune implicită, şi care împreună definesc un univer complet al discursului (domeniul ontologic relevant), de exemplu bine/rău, unde ,,non-bine\" nu însamnă neapărat ,,rău\" şi invers (Leymore)
Perechi de signifianţi opoziţionali din cadrul unei paradigme, reprezentând anumite categorii prin gradare comparativă pe aceeaşi dimensiune implicită, şi care împreună definesc un univer complet al discursului (domeniul ontologic relevant), de exemplu bine/rău, unde ,,non-bine\" nu însamnă neapărat ,,rău\" şi invers (Leymore)
Semnele analogice (cum ar fi picturile dintr-o galerie sau gesturile din comunicarea faţă în faţă) sunt semne într-o formă în care sunt percepute ca presupunând existenţa unor relaţii graduale în cadrul unui tot unitar, decât ca unităţi discrete (spre deosebire de semnele digitale) Aveţi, totuşi, în vedere faptul că tehnologia digitală poate transforma semnele analogice în reproduceri digitale care s-ar putea să nu poată fi distinse de ,,originale\".
Semnele analogice (cum ar fi picturile dintr-o galerie sau gesturile din comunicarea faţă în faţă) sunt semne într-o formă în care sunt percepute ca presupunând existenţa unor relaţii graduale în cadrul unui tot unitar, decât ca unităţi discrete (spre deosebire de semnele digitale) Aveţi, totuşi, în vedere faptul că tehnologia digitală poate transforma semnele analogice în reproduceri digitale care s-ar putea să nu poată fi distinse de ,,originale\".
Aşa-numitul ,,sofism afectiv\" (identificat de teoreticienii literari care considerau că înţelesul se rgăseşte în text) implică crearea unei legături între înţelesul unui text şi interpretările cititorilor săi - lucru văzut de aceşti teoreticieni ca o formă de relativism. Puţini teoreticieni contemporani mai privesc acest lucru ca pe un ,,sofism\", deoarece majoritate acordă importanţa cuvenită scopurilor cititorului.
Aşa-numitul ,,sofism afectiv\" (identificat de teoreticienii literari care considerau că înţelesul se rgăseşte în text) implică crearea unei legături între înţelesul unui text şi interpretările cititorilor săi - lucru văzut de aceşti teoreticieni ca o formă de relativism. Puţini teoreticieni contemporani mai privesc acest lucru ca pe un ,,sofism\", deoarece majoritate acordă importanţa cuvenită scopurilor cititorului.
Coduri din diferite arte expresive (poezie, dramă, pictură, sculptură, etc.) sau funcţii expresive şi poetice evocate în orice fel de text. Acestea sunt coduri care tind să favorizeze conotaţia şi diversitatea interpretării prin opoziţie cu codurile logice sau ştiinţifice care caută să suprime aceste valori.
Coduri din diferite arte expresive (poezie, dramă, pictură, sculptură, etc.) sau funcţii expresive şi poetice evocate în orice fel de text. Acestea sunt coduri care tind să favorizeze conotaţia şi diversitatea interpretării prin opoziţie cu codurile logice sau ştiinţifice care caută să suprime aceste valori.
Signifianţii care lipsesc dintr-un text dar care (prin contrast) influenţează totuşi înţelesul unui significator folosit în mod concret (făcând parte din aceeaşi paradigmă) Două forme de absenţă sunt definite în engleză: ceea ce este evident prin absenţă, şi ceea ce este implicit. A se vedea de asemenea: deconstrucţie, paradigmă, Analiză paradigmatică, Significator
Signifianţii care lipsesc dintr-un text dar care (prin contrast) influenţează totuşi înţelesul unui significator folosit în mod concret (făcând parte din aceeaşi paradigmă) Două forme de absenţă sunt definite în engleză: ceea ce este evident prin absenţă, şi ceea ce este implicit. A se vedea de asemenea: deconstrucţie, paradigmă, Analiză paradigmatică, Significator
Termen al lui Eco prin care se face referire la decodificarea unui text prin folosirea unui alt cod decât a celui folosit la codificarea sa. A se vedea de asemenea: Coduri, Decodificare, Codificare şi modelul de comunicare prin decodificare.
Termen al lui Eco prin care se face referire la decodificarea unui text prin folosirea unui alt cod decât a celui folosit la codificarea sa. A se vedea de asemenea: Coduri, Decodificare, Codificare şi modelul de comunicare prin decodificare.
Acesta este un termen folosit de Peirce pentru a vorbi despre o formă de inferenţă (în afara deducţiei şi a inducţiei) prin care tratăm un semnificant ca exemplu al unei reguli dintr-un cod familiar, şi poi deducem ce înseamnă aplicând regula.
Acesta este un termen folosit de Peirce pentru a vorbi despre o formă de inferenţă (în afara deducţiei şi a inducţiei) prin care tratăm un semnificant ca exemplu al unei reguli dintr-un cod familiar, şi poi deducem ce înseamnă aplicând regula.
A fost un grup structuralist şi funcţional important, un grup de lingivşti şi semioticieni care a fost întemeiat in 1926 la Praga de către o serie de lingvişti cehi şi rusi; termenul \"Şcoala de la Praga\" nu a fost utilizat până în 1932. Principalii membri ai acestui grup au fost: Vilem Mathesius (1882-1946), Bohuslav Havránek (1893-1978), Jan Mukarovsky (1891-1975), Nikolai Trubetzkoy (1890-1938) and Roman Jakobson (1896-1982).
A fost un grup structuralist şi funcţional important, un grup de lingivşti şi semioticieni care a fost întemeiat in 1926 la Praga de către o serie de lingvişti cehi şi rusi; termenul \"Şcoala de la Praga\" nu a fost utilizat până în 1932. Principalii membri ai acestui grup au fost: Vilem Mathesius (1882-1946), Bohuslav Havránek (1893-1978), Jan Mukarovsky (1891-1975), Nikolai Trubetzkoy (1890-1938) and Roman Jakobson (1896-1982).
Folosirea termenului discurs de catre teoreticieni reflecta un accent pus pe parole, mai degraba decat pe langue. Multi teoreticieni contemporani influentati de catre Michel Foucault trateaza limba ca nu ca si sistem monolitic, dar ca sistem structurat in discursuri diferite, precum cel al stiintelor, dreptului, guvernarii, medicina, jurnalismul, moralitatea.
Folosirea termenului discurs de catre teoreticieni reflecta un accent pus pe parole, mai degraba decat pe langue. Multi teoreticieni contemporani influentati de catre Michel Foucault trateaza limba ca nu ca si sistem monolitic, dar ca sistem structurat in discursuri diferite, precum cel al stiintelor, dreptului, guvernarii, medicina, jurnalismul, moralitatea.
Unul dintre scopurile semioticienilor este denaturalizarea: dezvaluirea bazelor codificate social ale fenomene luate drept 'naturale'.
Unul dintre scopurile semioticienilor este denaturalizarea: dezvaluirea bazelor codificate social ale fenomene luate drept 'naturale'.
Relativismul cultural este viziunea conform careia fiecare cultura are propria sa viziune despre lume, si niciuna dintre acestea nu poate fi considerata mai privilegiata sau mai 'autentica' in reprezentarea 'realitatii' decat alta.
Relativismul cultural este viziunea conform careia fiecare cultura are propria sa viziune despre lume, si niciuna dintre acestea nu poate fi considerata mai privilegiata sau mai 'autentica' in reprezentarea 'realitatii' decat alta.
Înțelegerea și interpretarea textelor de către decodatori, cu referire la anumite coduri relevante.
Înțelegerea și interpretarea textelor de către decodatori, cu referire la anumite coduri relevante.
Asocierile socio-culturale si personale produse in timpul decodarii textului, de catre un cititor.
Asocierile socio-culturale si personale produse in timpul decodarii textului, de catre un cititor.
In modelul comunicarii lingvistice al lui Roman Jakobson, acesta este unul dintre functiile cheie ale unui semn. Aceasta functie implica (de obicei implicit) constructia unui adresant (cititorul ideal).
In modelul comunicarii lingvistice al lui Roman Jakobson, acesta este unul dintre functiile cheie ale unui semn. Aceasta functie implica (de obicei implicit) constructia unui adresant (cititorul ideal).
Termenul lui Saussure pentru un semn care contine alte semne. Un text e de regula un semn complex.
Termenul lui Saussure pentru un semn care contine alte semne. Un text e de regula un semn complex.
Dintr-o perspectiva semiotica, comunicarea inseamna codarea si decodarea textelor conform conventiilor codurilor potrivite (Roman Jakobson).
Dintr-o perspectiva semiotica, comunicarea inseamna codarea si decodarea textelor conform conventiilor codurilor potrivite (Roman Jakobson).
