Esenţialiştii susţin că anumiţi semnificaţi reprezintă entităţi distincte, autonome, cu existenţă obiectivă şi proprietăţi esenţiale şi care pot fi definiţi ca având o ,,esenţă\" absolută, universală şi transistorică. Acestor semnificaţi (cum ar fi ,,Realitate\", ,,Adevăr\", ,,Sens\", ,,Fapte\", ,,Minte\", ,,Conştiinţă\", ,,Natură\", ,,Frumuseţe\", ,,Dreptate\", ,,Libertate\") li se acordă un status ontologic în care există anterior limbajului. În legătură cu oamenii, termenul se referă la faptul că fiinţele umane (sau o anumită categorie de oameni, ca de exemplu ,,femeile\") au o natură inerentă, constantă şi distinctivă care poate fi ,,descoperită\" (a spune acest lucru despre bărbaţi sau femei, de exemplu, este un esenţialism biologic). Filosofia ,,umanistă\" (adânc înrădăcinată în cultura vestică) este esenţialistă, bazată pe ideea că individul are un ,,sine lăuntric\" (,,personalitate\", ,,atitudini\" şi ,,opinii\"), care este stabil, coerent, constant, unificat şi autonom şi care ne determină comportamentul. Ideologia burgheză este esenţialistă în sensul că societatea este caracterizată de indivizi ,,liberi\" ale căror esenţe înnăscute includ ,,talentul\", ,,eficienţa\", ,, lenea\" sau ,,imoralitatea\".

Un mod în care semnificantul nu este pur arbitrar, ci direct legat de semnificat într-un anumit fel (fizic sau cauzal) - această legătură poate fi observată sau dedusă (de exemplu fumul, girueta, termometrul, ceasul, nivelul alcoolului, urma piciorului, amprenta, ciocănitul la uşă, pulsul, erupţiile, durerea) (Peirce).